Amalgam de fiţe în Dorobanţi

"Dorobanţi e locul unde vor toţi clienţii să vină. Noi le dăm acestora exact ce vor, ambianţa noastră e ce le trebuie. Diferenţa între «The Eatery» şi restul cafenelelor este că noi nu avem preţuri exagerate." Aşa încearcă patronul celei mai noi cafenele "cu fiţe" din Dorobanţi să-şi atragă clienţii.

Bucureşti, Piaţa Dorobanţilor. Fiţe la kilogram, maşini cu preţuri ameţitoare, cafenele selecte, tipe cu buze desenate intens. Dacă vreţi să sorbiţi dintr-o cafea laolaltă cu diverse persoane publice ori să agăţaţi un puşti milionar, aici e locul potrivit. Când au ceva de discutat, milionarii în euro vin la o cafea în Dorobanţi, însoţiţi de câte un bolid de zeci sau sute de mii de euro.

Calea Dorobanţilor este celebră pentru cafenelele cu preţuri exorbitante în care îşi dau întâlnire vedetele. Nici cafenelele din Strada Lt. Aviator Beller Radu nu se lasă mai prejos. Proprietarul turc, Mike, al cafenelei "The Eatery", recent deschise, declară: "Românii sunt plini de viaţă. Noi ştim ce vor clienţii, de aceea le dăm ce preferă. Noi schimbăm totul după gusturile lor. Sunt mulţi care vin frecvent.

Diferenţa între «The Eatery» şi celelalte cafenele este că noi suntem primii care deschidem de dimineaţă şi închidem ultimii seara, iar clienţii o să fie uimiţi că nu avem preţuri mari. Meniul cuprinde cocktail-uri, sandvişuri, salate şi snacks-uri. Cafeaua este specială, diferă felul în care este servită". Cât despre nume, acesta spune că vine de la denumirea unui local din State, unde se servesc salate foarte bune. Ar putea fi tradus cu termenul "cantină", deşi patronul spune că este o cafenea, nu club ori restaurant, în care a investit 400.000 de euro. El anunţă că pregăteşte ceva special de Halloween şi de Crăciun, plus petreceri private.

După ce fac un slalom printre maşinile scumpe cu geamuri fumurii parcate pe trotuar, pe trecerea de pietoni şi mai peste tot, ajung în faţa cafenelei "The Eatery". Mă întâmpină patru domnişoare îmbrăcate în rochii negre, foarte scurte. E ora 7:00 seara. Seara în care are loc deschiderea cafenelei cu pricina, eveniment organizat de Martini. Două femei, al căror întreg corpul le plânge de oboseală, lustruiesc rapid cu mopul podeaua, speriate de gândul că ar putea fi surprinse din clipă în clipă de invitaţi. Pe mesele curate ard lumânări mici, aruncate în suporturi roşii, iar între fotoliile bej şi roşii stau cuminţele câteva buchete imense de trandafiri albi. Mă aşteptam să mă lovesc la intrare de un iz puternic de cafea, dar mireasma florilor albe, pure dimprejurul meu se simte prea profund.

Tapetul are un design deosebit, luându-ţi ochii cu miracolul nuanţelor lui. Pe la mijlocul încăperii zăresc un dj, care ne încântă cu un mix de muzică ambientală, fără să ne năucească auzul. În spatele lui se odihnesc înghesuite pe rafturi sticle de băutură, care mai de care mai fine. Imediat ce păşesc în local, invitaţii primesc câte un pahar de şampanie scumpă de la o domnişoară îmbrăcată cu o cămaşă de culoarea trandafirilor din încăpere, cu pantaloni negri eleganţi şi cu adidaşi în picioare. Uşile de la intrare sunt în continuare larg deschise, înăuntru se face frig.




Trece un ceas şi două dintre cele patru fete îmbrăcate în negru cer câte un ceai. Celelalte îşi iau gecile de piele pe ele şi încep să se bâţâie, să dea dezordonat din picioare. Sau cred că, de fapt, dansează... Un domn îi spune însoţitorului său "Hai şi în încăperea asta!". Urmează un râs gălăgios. Nu exista o altă încăpere, era vorba de imaginea văzută în oglinda impecabilă. Cele două femei cu mopul în mână chicotesc, probabil că ele au avut grijă ca oglinda să fie perfectă. Doi peşti albi cu pete galbene înoată haotic lângă bar, într-un bol înalt, asemuit cu o vază din sticlă transparentă.

Îşi fac apariţia câteva doamne colorate intens la ochi, îmbrăcate sobru, cocoţate pe nişte tocuri uluitor de mari, alături de domni în costum. Cineva spune la bar: "Lasă lumina asta mai jos un pic!". În câteva secunde, atmosfera devine şi mai romantică. Cinci siluete de femei stau tolănite pe canapea. Vorbesc din vârful buzelor şi zâmbesc în timp ce se uită la una dintre plasmele atârnate pe pereţi. La mese sunt aduse platouri cu gustări reci, speciale. Unii se înfruptă instant, în timp ce cele cinci domniţe, dacă pot fi denumite astfel, nu vor să-şi întindă rujul preţios, aplicat delicat pe buze.

O ospătăriţă cu bentiţă lată schimbă şi paharele de şampanie de pe mese cu unele pline, şi scrumierele. I se observă de la mare distanţă pleoapele strivite de greutatea zilei care a început de câteva ceasuri bune. Dar când primeşti un bacşiş considerabil, parcă uiţi de toată oboseala.

Trece un autobuz 282, iar zeci de perechi de ochi se uită mirate la oamenii aglutinaţi laolaltă în spatele geamurilor fără perdele ale cafenelei "The Eatery". Fie designul şi atmosfera i-au impresionat, fie ceasurile şi brăţările clienţilor chivernisiţi străluceau mult prea tare ca să se mai poată remarca şi altceva. Trec pe lângă fetele îmbrăcate în negru şi ies din "lumea celor avuţi", când mă izbeşte brusc mirosul otrăvitor al unui aurolac care tocmai atunci ieşise la o plimbare pe Dorobanţi.

Până să plec, aerul din cafeneaua de pe Strada Radu Beller mă trimitea cu gândul la alte meleaguri... Acum m-a cuprins pe deplin o covârşitoare senzaţie de realitate. Sunt în Bucureşti. În Dorobanţi.