Ideea inițială a articolului era de „7 lucruri pe care o femeie ar trebui să le facă după 30 de ani”, apoi m-am răzgândit și am zis să vă vorbesc strict despre mine și experiența mea. Sunt lucruri pe care ori n-am avut curajul ori credeam că nu pot ori nu m-am gândit la ele înainte de a împlini vârsta de 30 de ani.
Și, desigur, pe toate le recomand femeilor să le încerce. Chiar dacă nu le reușesc, însăși experiența de a le încerca le va îmbogăți viața. Sunt sigură.
1. Șpagatul
Am mai povestit asta. Nici măcar în copilărie nu puteam să fac șpagatul deși puteam să fac sfoara, care e mult mai complicată. Aveam senzația că nici nu pot să-l fac, ceea ce e o prostie imensă din moment ce-mi reușea sfoara. Și știți ce? Acum am nevoie de el mai mult decât atunci. :))
2. Sport constant și să am grijă la ce mănânc
Deși poate părea ciudat, mai ales pentru cei care mă cunosc doar din ultima perioadă, nu am fost niciodată o fire sportivă. Am o prietenă care mi-a și dat, la un moment dat, mesaj, văzând câte fac în ultimul timp, să mă întrebe ce-am făcut cu prietena ei. :))
Sunt, însă, perfecționistă, plus că neputința este singurul lucru care mă sperie în viața asta. Iar când am început să am dureri de spate, să văd că nu-mi mai place cum arăt, să realizez că trebuie să mențin carcasa asta în stare bună, că nu se va întâmpla de la sine, m-am apucat de treabă. Temeinic. :)) Altfel nici nu știu să fac lucrurile. Și am mers chiar mai departe și mi-am descoperit și pasiunea pentru un sport anume: de contact.
Citeste articolul complet, pe andreeasava.ro