Înroşiri ale pielii, arsuri, urticarii solare, fotodermatoze, herpes fotoindus sînt riscurile la care ne expunem dacă stăm la soare ore în şir, fără să ne aplicăm pe piele creme fotoprotectoare
Înroşiri ale pielii, arsuri, urticarii solare, fotodermatoze, herpes fotoindus sînt riscurile la care ne expunem dacă stăm la soare ore în şir, fără să ne aplicăm pe piele creme fotoprotectoare. Despre aceste riscuri ne vorbeşte dr Carmen-Madeleine Curea, medic dermatolog la Spitalul Colentina: "În timpul expunerii la soare trebuie să îşi protejeze pielea atît persoanele sănătoase, cît şi cele bolnave. O piele sănătoasă, dar nepregătită pentru a fi expusă la soare se poate arde foarte uşor. Consecinţele expunerii la soare pot merge de la simple înroşiri ale pielii pînă la arsuri de gradul al doilea, cu vezicule (băşicuţe)".
Boli de sezon
Există şi unele boli care pot fi declanşate de expunerea la
soare: urticariile solare, fotodermatozele, herpesul fotoindus. Lupusul este o
altă afecţiune care poate fi declanşată şi agravată ca urmare a expunerii la
soare. Şi persoanele bolnave de vitiligo pot să sufere arsuri puternice pe
zonele depigmentate. "În general, psoriazisul este o boală care beneficiază
de tratamentul cu ultraviolete. Cu toate acestea, există forme de psoriazis
care sînt accentuate de soare", ne spune dr Carmen-Madeleine Curea. Specialistul
nostru atrage atenţia de asemenea asupra petelor pigmentare care apar pe faţă,
mîini, decolteu, gambe. Petele pigmentare apar atît în cazul celor care au stat
la plajă zile în şir, cît şi în cazul celor care au pielea foarte deschisă la
culoare şi au mers pur şi simplu pe stradă prin soare. Precauţie la plajă
trebuie să manifeste de asemenea persoanele cu aluniţe. În urma expunerii la
soare, aluniţele pot evolua în melanom malign, una dintre cele mai agresive
forme de cancer.
Creme fotoprotectoare
Soluţia pentru a evita aceste boli este reprezentată de
cremele, uleiurile, sprayurile cu factor de protecţie solară. Cu o singură
condiţie: să le folosim şi cînd mergem la plajă, şi în zilele obişnuite, pe
stradă. Persoanelor cu pielea deschisă la culoare le sînt recomandate cremele
cu factor de protecţie foarte mare, produse de firmele de medicamente
dermato-cosmetice. Folosirea unei creme cu factor de protecţie mare nu înseamnă
că putem să ne expunem intempestiv la soare.
DERMATITE. Ca
orice produs cosmetic, cremele cu factor de protecţie solară pot produce
dermatită alergică de contact: înroşirea pielii şi apariţia de băşicuţe în zona
în care a fost aplicat produsul. De aceea trebuie testate înainte de aplicare
pe o zonă mai mică de piele. O altă formă de dermatită – cea fotoalergică –
este provocată de deodorante sau antiperspirante. În cazul pielii sensibile,
după expunerea la soare, zona în care a fost aplicat deodorantul se înroşeşte.
De asemenea, reacţii de fotosensibilizare produc şi unele medicamente:
diureticele, antihistaminicele şi chiar unele anticoncepţionale.