Sistemul a fost inventat de matematicianul belgian Adolphe Quetelet, în secolul al XIX-lea, și a devenit un standard de referință la nivel internațional în evaluarea riscului de sănătate asociat cu greutatea corporală.
Cum se calculează
IMC se calculează prin împărțirea greutății unei persoane (kilograme) la înălțimea acesteia (metri) la pătrat.
De exemplu, o persoană de 70 de kg și cu o înălțime de 1.75 m, IMC-ul este 70/(1.75*1.75)=22.86.
Interpretarea valorilor IMC
IMC-ul poate fi interpretat folosind o scală standardizată care clasifică valorile în categorii: subponderal (mai mic de 18.5), normoponderal (între 18.5 – 24.9), supraponderal (între 25 – 29.9) și obez (peste 30).
Aceasta ajută la evaluarea riscurilor asociate cu diferite niveluri de greutate. Intervalul optim pentru IMC este între 18,5 și 24,9.
Importanța pentru sănătate
Un IMC mai mic de 18,5 indică o persoan subponderală și poate semnala riscul unor afecțiuni, precum malnutriția, anemia, slăbirea sistemului imunitar, osteoporoza, infertilitatea. În această situație, o evaluare medicală detaliată poate fi necesară pentru a verifica sănătatea generală și a identifica eventuale cazuri de subnutriție.
Un IMC ridicat poate fi asociat cu un risc mai mare pentru boli cardiace, hipertensiune arterială, diabetude tip 2, calculi biliari, osteoartrită, apneea de somn, anumite tipuri de cancer, depresia și alte tulburări de sănătate mintală.
Limitări
Aceste afecțiuni pot apărea și în absența unui IMC ridicat, iar un IMC ridicat nu presupune neapărat prezența lor.
IMC-ul nu măsoară locația sau distribuția grăsimii corporale.
Relația dintre IMC și rata de deces nu ia în considerare factori, precum istoricul medical familial de diabet zaharat, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare și colesterol ridicat, longevitatea familială, istoricul familial de cancer, potrivit longevitymagazine.ro.