x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Lista cu peștii care conțin mercur. Speciile pe care nu trebuie să le consumi

Lista cu peștii care conțin mercur. Speciile pe care nu trebuie să le consumi

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2023   •   20:15
Lista cu peștii care conțin mercur. Speciile pe care nu trebuie să le consumi
Sursa foto: Hepta

Mercurusl este o substanță toxică prezentă în mai multe alimente din cauza poluării mediului.

Mai ales viețuitoarele acvatice acumulează cantități mari de mercur, așa că trebuie să le eviți deoarece are efecte grave asupra sănătății. 

Ce este mercurul

Este un element natural care se află în apă, aer, pământ. Prin urmare, se află în majoritatea alimentelor dar nivelul poate varia în funcție de fiecare zonă, potrivit FDA

Poluarea provocată de activitățile oamenilor cresc însă cantitățile acestei substanțe, cum sunt arderea combustibililor fosili, producția și extracția de aur. 

Metilmercurul este un tip de mercur, format din organisme microscopice, este cea mai răspândită formă de mercur în mediu. Are cel mai mare potențial dăunător dintre toate formele de mercur. 

Intoxicația cu mercur

Simptomele intoxicației cu mercur includ dificultăți în vorbire, auz sau vedere; amorțeală sau slăbiciune musculară; probleme de echilibru; gust metalic în gură; probleme psihologice și, în cazul sarcinii, probleme de dezvoltare a fătului.

Specii de pești care trebuie evitate

Aproape toți peștii și crustaceele conțin metilmercur, astfel că nu poate fi prevenit sau eliminat din alimente.  Majoritatea tipurilor de fructe de mare nu au niveluri de mercur ce ar putea pune în pericol sănătatea adulților.

Nivelurile de mercur prezente în organism diferă în funcție de speciile de pești. Acest lucru se datorează unor factori precum: tip de pește, dimensiune, locație, habitat, dietă și vârstă. Pentru că au dimensiuni mai mari, peștii prădători tind să conțină mai mult mercur decât ceilalți.

Aceștia sunt calcan, rechin, barramundi, pește spadă, pește pion roșu, rexea solandri, ton roșu sudic sau mihalţ de mare, potrivit Better Health Channel.

Peștii care nu conțin mercur

Nu este indicată excluderea peștelui din dietă deoarece conține proteime grăsimi nesaturate și acizi grași Omega 3, benefici pentru sănătate. 

Astfel că printre cele mai scăzute niveluri de mercur se găsesc în somon sau în tonul la conservă, dar și unele crustacee, respectiv stridii, creveți și homari.

Totodată, uleiul de pește este benefic pentru sănătate deoarece reduce inflamația cronică, menține sănătatea inimii, a oaselor, îmbunătățește funcțiile cognitive, susține vederea, ajută ficatul gras, menține sănătatea pielii și este util în tratarea astmului și alergiilor.

Desigur, organismul uman elimină mercurul de-a lungul mai multor luni dar trebuie să fii atent să nu consumi totuși prea mult pește pentru a evita acumularea unei concentrații prea mari de mercur, scrie medicool.ro.

 

×
Subiecte în articol: pesti mercur