x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Masti pentru un look de vedeta

Masti pentru un look de vedeta

00 0000   •   00:00

Tenul obosit are nevoie de tonifiere, tenului uscat ii trebuie hidratare intensa, de pe tenul seboreic trebuie eliminate impuritatile. Argila actioneaza in toate aceste cazuri, avand proprietati astringente, antiseptice si calmante asupra tenului. Proprietatile argilei se datoreaza continutului ridicat de minerale – calciu, magneziu, siliciu, fier, potasiu. In functie de efectul dorit, argila poate fi combinata cu diferite sucuri de legume sau fructe. Femeile care au tenul palid, obosit pot amesteca argila cu suc de castravete. Pasta obtinuta se aplica in strat subtire pe fata, iar dupa 20-30 de minute se spala cu apa calduta. Tenul uscat si cu riduri fine are nevoie de hidratare. De aceea, pe langa argila, in compozitia mastii de intretinere se regasesc uleiul de masline si galbenusul de ou. In cazul ridurilor, mastile cu argila redau fermitatea tenului. Argila intareste musculatura fetei, deoarece vitaminele si mineralele patrund prin pori si imbunatatesc circulatia sangvina la nivelul fetei.  

Argila cu suc de lamaie 

Cel mai frecvent insa, argila este folosita pentru ingrijirea tenului seboreic, pentru ca are capacitatea de a absorbi rapid excesul de sebum. O lingurita de argila amestecata cu putin suc de lamaie sau de portocale inchide porii, curata tenul de pete, reda elasticitatea si stralucirea pielii. Proprietatile cicatrizante si astringente ale acestor masti se datoreaza silicatului de aluminiu, care se gaseste din abundenta in argila. "Pentru ingrijirea tenului seboreic, argila se poate combina cu infuzii din plante cu proprietati astringente. In unele cazuri, porii dilatati specifici acestui tip de ten se asociaza si cu o infectie si atunci se pot folosi si plante cu proprietati antiseptice si cicatrizante – frunze de nuc, brusture, salvie, galbenele, eventual uleiuri volatile sau propolis", ne sfatuieste dr. Cristina Pavel, medic specialist medicina de familie, cu competente in api-fitoterapie si homeopatie.  

PAR. Mastile cu argila pot fi folosite si pentru ingrijirea parului gras. In acest scop se amesteca putina apa calduta cu cateva linguri de argila. Pasta obtinuta se intinde pe par, iar dupa 30-40 de minute se spala cu apa calduta si putin sampon. Pentru rezultate cat mai bune, argila se poate combina cu o infuzie din frunze de urzica sau flori de musetel. Mastile in care se adauga argila elimina excesul de sebum de la radacina parului.  

MIERE. Unul dintre cele mai folosite ingrediente in mastile pentru ingrijirea tenului gras si pentru inchiderea porilor este mierea. Aceasta are proprietati emoliente, hidratante, tonice, antiiritante. Mastile cu miere redau elasticitatea tenului si contribuie la refacerea peliculei protectoare de la suprafata pielii. Efectul imediat al unei masti in care adaugam miere, tinctura de propolis si argila este reducerea inflamatiilor si a mancarimilor.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul argila tenului