Cancerul pancreatic dă in general simptome doar în stadiile avansate, când şansele de supravieţuire sunt reduse.
Cancerul pancreatic este una dintre cele mai agresive boli. În aproximativ 90% din cazuri, tumoarea se formează în pancreasul exocrin, responsabil de producerea enzimelor indispensabile digestiei. Tumoarea malignă mai poate apărea şi la nivelul pancreasului endocrin, care secretă hormoni precum insulina. Cancerul poate fi localizat la nivelul capului pancreasului, dar şi la cel al coadei sau corpului acestui organ.
Cancerul pancreatic este favorizat de fumat
Cancerul pancreatic este mai frecvent întâlnit la persoanele cu vârsta peste 50 de ani, mai ales la fumători, care au un risc dublu de a face această boală. Consumul de alcool şi dieta bogată în grăsimi, prăjeli şi în afumături sunt alţi factori implicaţi în apariţia tumorii pancreatice. De asemenea, sunt mai expuşi cei care au în familie cazuri de cancer de pancreas şi persoanele diagnosticate cu pancreatită cronică (inflamaţie de durată a pancreasului) şi cu diabet zaharat de tip I sau II.
Medicul Georgeta Vremeş atrage atenţia că sunt la risc şi persoanele cu anumite sindroame genetice, precum sindromul de pancreatită ereditară, cancerul de colon non-polipos ereditar şi cele având mutaţii la nivelul genei BRCA 2.
Cancerul pancreatic. Simptome care trebuie să alarmeze
.........................