Hipertensiunea arterială este o afecţiune cronică, a cărei conduită terapeutică implică, pe lângă tratamentul medicamentos, o ajustare a stilului de viaţă. În aceste condiţii, sărbătorile, mai ales cele de iarnă, reprezintă o grea încercare şi cuvântul de ordine trebuie să fie moderaţia! De fapt moderaţia ar trebui să fie caracteristica bolnavului tot timpul anului, nu doar de Sărbători şi pe de altă parte este o virtute care se potriveşte tuturor oamenilor, nu numai celor cu probleme de sănătate.
Regim nesărat
Fireşte că bolnavul cu hipertensiune arterială are prescris un anumit regim alimentar, care este foarte important, de vreme ce uneori simpla lui respectare scade valorile tensiunii. El porneşte de la anumite principii, fiind adaptat însă în detaliu pacientului respectiv. Se ştie, de exemplu, că aportul de sodiu trebuie redus în hipertensiunea arterială. În general, se recomandă un regim cu 3-4 grame de sare pe zi, chiar mai puţin în cazurile severe. Nu trebuie să ne abatem de la acest principiu nici de Sărbători. Pentru că practic fiecare aliment are o anumită cantitate de sare, bolnavul nu trebuie să mai adauge sare când prepară alimentele sau când mănâncă şi trebuie să evite alimentele cu un conţinut mare de sodiu. El trebuie să consume pâine hiposodată, să citească pe etichetă conţinutul în sare al alimentelor şi să le aleagă ţinând seama de acest criteriu, evitând anumite produse: mezeluri, afumături, cârnaţi, peşte congelat sau conservat, murături, măsline, unele conserve de legume, alune, chipsuri, covrigei, popcorn, brânză telemea sau de burduf. Recunoaştem deja un număr mare de produse pe care le găsim pe masa de Sărbători şi la care trebuie să fim atenţi. Pentru a asezona mâncarea, mai mult decât oricând se recomandă folosirea condimentelor: usturoi, piper, enibahar, curry, oregano, cimbru, busuioc, rozmarin, suc de lămâie sau oţet. Nu trebuie să uităm că apa minerală conţine şi ea în anumite cantităţi sodiu, aşa că trebuie aleasă cu atenţie şi consumată cu moderaţie, fără a se substitui apei naturale. În hipertensiunea arterială există un echilibru electrolitic ce trebuie păstrat, astfel că pe lângă scăderea aportului de sodiu se recomandă concomitent un aport crescut de potasiu şi calciu, administrate din surse naturale, fără a fi necesare suplimentele. Astfel, potasiul se găseşte în cantităţi mari în carne, peşte, fructe şi legume proaspete, iar calciul se găseşte din abundenţă în peşte, produse lactate sau produse din soia.Proteine de calitate
Din meniu nu pot lipsi bineînţeles proteinele, dar este bine să alegem nişte proteine de calitate, cu un conţinut scăzut în grăsimi. Peştele şi carnea de pui (fără piele) sunt de preferat, carnea de vită consumată cu moderaţie, iar cea de porc, numai slabă, în cantităţi mici şi mai ales din surse controlate pentru a evita trichineloza. Mezelurile, tocăturile, afumăturile trebuie de asemenea limitate. În general nu trebuie să se depăşească în total 150-200 grame de carne zilnic. Carnea trebuie pregătită la cuptor, la grătar sau înăbuşită, în nici un caz prăjită. Orarul meselor trebuie respectat, fără a consuma cantităţi mari de alimente noaptea. Alte surse bune de proteine, pe care nu trebuie să le excludem din meniul nostru de Sărbători, sunt lactatele (ţinând cont şi de conţinutul lor de sare şi grăsimi), ouăle, leguminoasele, soia (brânza tofu şi laptele de soia sunt gustoase, sănătoase şi hrănitoare). Excesul de grăsimi este o altă problemă cu care ne confruntăm de sărbători. Bolnavul hipertensiv trebuie să limiteze aportul de grăsimi, în special saturate, care cresc nivelul colesterolului şi favorizează ateroscleroza, îngustând şi mai mult pereţii vaselor. Chiar şi abuzurile ocazionale nu sunt lipsite de consecinţe şi de aceea trebuie evitate. În afară de carnea grasă şi de preparatele tradiţionale de sezon, trebuie să rezistăm la sosuri, prăjituri, îngheţate, maioneze, unt, smântână, produse din lapte integral, caşcaval sau brânză grasă, produse de patiserie. Modul de preparare a alimentelor este de asemenea important. Prăjirea trebuie exclusă, iar supele, sosurile, fripturile, mâncărurile gătite trebuie lăsate să se răcească, ţinute în frigider până când grăsimea se solidifică la suprafaţa lor şi apoi înlăturată. Nu trebuie să uităm că grăsimile au un aport caloric mare, predispunând la îngrăşare, iar kilogramele acumulate sunt greu de înlăturat după Sărbători, ele constituind un factor agravant al hipertensiunii.Buturuga mică
Dacă aveţi o patologie medicală asociată, urmaţi tratamentul şi celelalte indicaţii terapeutice impuse de afecţiunea respectivă. Cel mai important este să nu consideraţi că rigorile de pacient-model pe care le suportaţi tot timpul anului vă îndreptăţesc la excese în timpul Sărbătorilor. Chiar mici şi vremelnice abateri de la regim şi tratament pot avea efecte devastatoare, fie agravând complicaţiile cronice ale hipertensiunii, fie precipitând unele acute: insuficienţa cardiacă, hemoragia cerebrală sau infarctul miocardic.RELAXARE. Uneori, Sărbătorile, care ar trebui să fie un timp de bucurie şi înălţare spirituală, ajung să fie, dimpotrivă, o perioadă de griji şi stres suplimentar. Încercaţi să vă menţineţi calmul, să vă programaţi activităţile, astfel încât să vă respectaţi perioadele de odihnă. Chiar dacă aveţi mai mult de muncă, nu uitaţi să vă relaxaţi şi să petreceţi cel puţin o jumătate de oră-o oră zilnic făcând exerciţii în aer liber.
Sfatul medicului
Hipertensiunea este deseori asociată cu diabetul, de aceea şi aportul de dulciuri trebuie bine controlat, mai ales că acestea conţin de obicei multe grăsimi. Dulciurile concentrate trebuie evitate şi este bine pe cât posibil să le înlocuiţi cu fructe proaspete, bogate în minerale, vitamine şi fibre. O altă problemă care poate scăpa de sub control este consumul de alcool. Pe lângă efectul direct de creştere a tensiunii arteriale, alcoolul afectează pereţii vaselor şi are un efect toxic asupra altor organe. Alcoolul presupune şi un aport însemnat de glucide, aşa că trebuie consumat cu moderaţie. Mai ales nu renunţaţi la medicaţie în această perioadă pentru a putea bea, este un comportament care nu dovedeşte grijă, ci iresponsabilitate.
Citește pe Antena3.ro