Considerate ca o prelungire firească a afecțiunilor de primăvară, alergiile de vară dau bătăi de cap din ce în ce mai multor persoane.
De fapt, din toate cele patru anotimpuri, trei sunt corelate cu alergiile specifice perioadei.
Specialiștii au observat că, din păcate, viața pacienților cu diverse alergii este semnificativ afectată cel puțin opt luni pe an. Chiar dacă, de cele mai multe ori suntem tentați să asociem primăvara cu faza de început a alergiilor, vara nu trebuie nici ea uitată.
Cei mai mulți dintre noi așteptăm venirea sezonului cald cu entuziasm, pentru a ne putea bucura în voie de soare, mare și natură, însă persoanele alergice privesc vara dintr-o cu totul altă perspectivă, mult mai sumbră, întrucât, pentru marea lor majoritate, vara nu înseamnă altceva decât nas înfundat, ochii roșii, mâncărimi și strănut.
Alergiile se pot manifesta sub mai multe forme, putând provoca chiar şi boli mai grave. Pe timpul verii persistă majoritatea triggerilor (factori declanșatori) alergenici cu care organismul se confruntă încă din timpul lunilor de primăvară, însă, apar și alți factori mai agresivi.
Căldura, umiditatea, praful și poluarea excesivă sunt esențiale pentru întreținerea simptomelor alergiilor, dar, mai ales, pentru agravarea lor. Combinația alergenilor clasici cu modificările climatice pune bazele unor reacții alergice semnificative și adesea foarte neplăcute din punct de vedere al intensității simptomelor.
Astfel, este lesne de înțeles motivul pentru care persoanele cu alergii privesc sosirea verii mai degrabă cu teamă decât cu firească bucurie.
Pentru a ne face o idee cât mai clară și exactă despre felul în care putem face față alergiilor, și mai ales a le ține piept, este esențial să cunoaștem cât mai multe despre cauzele, factorii de risc și mecanismul lor de apariție, dar și despre prevenirea lor și modalitățile în care simptomele și disconfortul pot fi diminuate sau controlate.
Ce este alergia?
Alergiile sunt reacții exagerate ale organismului, ca urmare a intrării în contact cu anumite substanțe din mediul înconjurător. Sistemul imunitar al persoanelor predispuse la alergii tratează aceste substanțe ca fiind străine, astfel că acționează împotriva lor și declanșează un răspuns imun.
Acestea sunt, de fapt, inofensive, poartă numele de alergeni și pot ajunge în organism prin inhalare, ingerare sau prin contactul cu pielea.
Estimările actuale apreciază că aproximativ 25% din populația globului suferă de o afecțiune alergică și se prognozează că până la jumătatea secolului, 50% din populația globului va suferi de o formă de alergie, conform WAO (Organizația Mondială de Alergologie).
Alergia nu este o boală, ci un cumul de simptome cauzate de un răspuns imun disporporţionat al organismului faţă de un stimul, un aşa numit alergen. Varietatea şi intensitatea diferită a simptomelor face foarte dificilă diagnosticarea alergiilor şi ţinerea lor sub control.
Conform datelor oficiale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, unul din cinci oameni experimentează cel puţin o dată în viaţă un episod alergic.
Alergia apare atunci când sistemul imunitar al unei persoane reacționează la substanțe din mediu inofensive pentru majoritatea oamenilor. Aceştia se numesc alergeni şi pot varia de la polen, praf, insecte, mucegaiuri, animale şi până la alimente sau medicamente.
Cauzele alergiilor de vară și tratamentul lor
............................................