Durerile la inghitit si usturimile in gat pot avea numeroase cauze. Inainte de a incepe orice tratament, afectiunea care inflameaza caile respiratorii superioare trebuie diagnosticata printr-un exsudat faringian. Cu un tampon steril de vata se recolteaza exsudatul produsul de secretie care se formeaza in cursul unui proces inflamator al mucoaselor. Investigatia se realizeaza numai dimineata, inainte ca pacientul sa manance, sa bea sau sa-si faca igiena orala. "Secretia se recolteaza atingand amigdalele si peretele posterior al faringelui. Se evita atingerea bazei limbii pentru a nu declansa varsaturi, precum si a peretilor cavitatii bucale, incarcate cu alte bacterii care contamineaza proba", precizeaza medic primar medicina de laborator Smaranda Botea, coordonatorul laboratorului de bacteriologie de la Institutul de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals". Tamponul se trimite la un laborator, care prelucreaza probele.
Bacterii, virusuri si fungi
O inflamatie acuta in gat poate fi provocata de infectii cu virusuri, cu bacterii sau cu ciuperci. Cauza cea mai frecventa o constituie virozele. Toate virusurile gripale, inclusiv cel aviar, se depisteaza in exsudatul faringian. In alte situatii insa, durerile si usturimile din gat sunt provocate de infectii cu bacterii. Ele trebuie diagnosticate pentru ca toate bolile pe care le provoaca bacteriile sunt transmisibile, ca si virozele. Prin exsudatul faringian se poate depista o infectie streptococica foarte frecventa la copii, cu streptococul betahemolitic de grup A. "Infectiile repetate cu aceasta bacterie trebuie descoperite si tratate la timp pentru ca duc la complicatii precum miocardita, reumatism articular acut, coree (boala neurologica) si glomerulonefrita (inflamatie a rinichilor)", avertizeaza dr. Smaranda Botea.
La copii, in exsudatul faringian se cerceteaza prezenta a doua bacterii: pneumococul si hemofilul, care produc infectii de vecinatate, precum otita, sinuzita si chiar pneumonii.
Infectiile cu fungi (ciuperci) sunt si ele responsabile de inflamarea cailor aeriene superioare. Si acestea se diagnosticheaza cu ajutorul exsudatului faringian. Candida albicans este ciuperca cea mai frecvent implicata in afectiunile cailor respiratorii. Boala nu este contagioasa si apare ca o consecinta a unui tratament indelungat cu antibiotice sau ca urmare a tulburarilor digestive cu reflux gastroesofagian.
NAZAL. Un exsudat se poate preleva nu doar din gat, ci si din nas. Tehnica de prelevare a secretiei este asemanatoare cu cea folosita in exsudatul faringian, dar difera agentii patogeni cautati. Cu ajutorul
exsudatului nazal se determina cel mai frecvent prezenta stafilococului auriu, care provoaca amigdalita purulenta. Aceeasi metoda se foloseste si pentru diagnosticul de meningita cerebrospinala (cu meningococ), boala contagioasa.