HIV SIDA, boala care a luat prin surprindere planeta în ultimele decenii ale secolului trecut, a intrat în atenție o dată cu îmbolnăvirea și decesul unor vedete ale muzicii și artei cinematografului. În România comunistă, boala era „ascunsă” și nu apărea în statistici. A fost nevoie de ani și decenii pentru ca schimbarea de mentalitate să se propage. Totuși, nici astăzi bolnavii cu HIV SIDA din România nu sunt o prioritate pentru statul român.
Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV SIDA solicită autorităților implicare pentru prevenirea întreruperilor de tratament. Numai anul acesta câteva sute de pacienți cu HIV SIDA au fost afectați de întreruperile de tratament.
Președintele Uniunii, Iulian Petre, spune că „în anul 2018 au fost mai multe probleme vizavi de accesul la tratament continuu pentru pacienți, comparativ cu anii anteriori”, pentru pacienții cu HIV SIDA fiind un an greu datorită faptului că unele județe nu au reușit să se aprovizioneze la timp.
„Au fost câteva sute de pacienți care au mers la spital și au fost nevoiți să plece fără o parte din medicamentele lor. Au fost pacienți care au fost nevoiți să întrerupă tratamentul. Mare parte dintre ei au fost salvați prin ajutoare, prin donații de la alți pacienți, dar din păcate nu toți”.
Mai mult despre stil de viață, sfatul medicului și idei practice.
Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi
Principalele cauze care au determinat aceste situații, spune Iulian Petre, „au fost: bugetul insuficient alocat la începutul anului, întârzierea rectificărilor bugetare, proceduri birocratice de achiziții de medicamente și pe durată foarte lungă, distribuitori care nu au onorat comenzile”.
Vezi și Testul autoadministrabil pentru depistarea HIV
De ce este important ca bolnavii cu HIV SIDA să nu întrerupă tratamentul?
Află care este impactul pentru pacient și pentru cei din jurul lui