Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Precizarea diagnosticului unei afectiuni hepatice nu este deloc usor de realizat. Primul motiv: existenta a peste 100 de maladii ale ficatului, de origine diversa (virala, imuna, toxica, genetica, metabolica etc.), cu mecanisme, forme clinice si stadii diferite, care afecteaza foarte multi oameni.
Exista, desigur, numeroase teste care sunt folosite, dar asta reprezinta nu numai expresia fericita, benefica a unei largi palete de teste utile, ci si faptul ca respectivele maladii sunt deosebit de versatile si nu exista, din pacate, o schema unica sau unitara de investigare. In multe situatii, rezultatele sunt greu de interpretat: oameni cu leziuni grave hepatice pot avea rezultate de laborator normale si, pe de alta parte, valori crescute ale testelor pot indica o maladie care de fapt nu afecteaza ficatul.
In principiu, testele biochimice se bazeaza pe cercetarea unei anumite functii a ficatului. Totusi, ficatul are numeroase functii, fiind practic o adevarata uzina chimica si doar putine dintre ele pot fi explorate si cuantificate. Alte teste importante nu masoara o functie hepatica, ci integritatea celulelor hepatice (teste de citoliza) sau circulatia bilei (teste de colestaza). De aceea, recomandarea testelor hepatice se face gradat, schematic, in functie de simptome si de gravitatea sau natura modificarilor descoperite.
In orice caz, interpretarea lor nu trebuie facuta dupa informatiile de pe internet sau din auzite (desi desigur este foarte bine sa fii informat), ci de medic. Acesta le va integra in contextul clinic al bolii, pentru a putea ajunge la un diagnostic corect, cu abordarea consecutiva a masurile terapeutice necesare, evitandu-se astfel adevarate drame printr-o citire incorecta a acestora.
Unele teste simple fac parte din investigatiile comune, recomandate de medicul de familie. Urmatoarele teste indicate sunt menite sa descopere nu o boala, ci mai degraba o categorie de boli hepatice. Sunt boli bazate pe o patogenie comuna (cu distructie hepatica, cu caracter inflamator sau cu colestaza), din care, ulterior, prin alte investigatii mai complexe se va putea diagnostica, dincolo de caracterul generic al unei suferinte hepatice, natura acesteia, gradul de afectare hepatica, caracterul sau evolutiv si reactia la tratament. Deseori, aceste investigatii cer timp, rabdare si efort. Totusi, ele nu trebuie minimalizate sau neglijate.
Bilirubina
Bilirubina este produsul de metabolism al hemului. Acesta este o componenta a hemoglobinei din globulele rosii, cu rolul esential de a transporta gazele din sange (oxigenul de la plamani spre tesuturi si bioxidul de carbon de la tesuturi spre plaman pentru a fi eliminate). Dupa distrugerea hematiilor imbatranite, bilirubina rezultata este adusa la ficat, sub forma de bilirubina indirecta. Celulele hepatice conjuga bilirubina indirecta, care este insolubila, si o transforma in bilirubina directa. Aceasta este solubila si ulterior excretata prin bila. Ajunsa in tractul digestiv, ea este transformata in urobilinogen. O parte din acesta se reintoarce in ficat, o alta parte se elimina prin fecale (ca stercobilinogen), iar restul trece in sange, fiind eliminat prin urina.
Valori si semnificatii
In bolile hepatice se dozeaza bilirubina totala si fractiunile ei. Valorile normale ale bilirubinei totale in sange sunt de 0,2-1-1,2 mg%, dintre care aproximativ 80% reprezinta forma indirecta. Valorile peste 2 mg% produc coloratia icterica (galbena) a tegumentelor si mucoaselor. Valori crescute doar ale bilirubinei indirecte sugereaza aproape intotdeauna o hemoliza accentuata (distrugerea hematiilor) si nu o afectare hepatica. In maladii cu distructie hepatica (de exemplu, hepatite virale sau toxice) creste mult bilirubina directa (dar si cea indirecta).
De asemenea, cresc si testele de citoliza enzimatica (ALAT, AST). In colestaza hepatica (prin existenta unui obstacol care impiedica eliminarea bilei in intestin) se observa cresterea marcata a bilirubinei directe, asociata cu modificarea testelor de colestaza (fosfataza alcalina, 5 nucleotidaza, gama glutamil transferaza). Chiar in aceste conditii, de multe ori investigatiile clinice si de sange nu sunt suficiente pentru precizarea originii unui icter, situatie in care se recurge la metodele imagistice.
Citește pe Antena3.ro
