Rubeola

Ca toate bolile virale eruptive ale copilăriei, rubeola a fost subestimată comparativ cu rujeola. Aparent, aceasta din urmă prezintă o răspândire mai mare, manifestări clinice mai severe, o evoluţie potenţial mai gravă, complicaţii mai numeroase.

Cu timpul, s-a constatat însă că rubeola este o boală  frecventă, corectitudinea statisticilor fiind influenţată de numeroasele cazuri subclinice, cu simptome mai puţin evidente. De asemenea, dacă evoluţia rubeolei este, în general, uşoară, mai ales la copii, ea este un adevărat pericol medical şi social în cazul contaminării (având drept consecinţă o infecţie aparentă sau nu) femeilor însărcinate. În aceste cazuri, se produce rubeola congenitală, cu efecte devastatoare asupra produsului de concepţie.

Prin aer
Rubeola este o boală virală, răspândită mai ales pe cale aeriană, prin picături încărcate cu particule infecţioase, emise de bolnav prin tuse, strănut, respiraţie sau folosind în comun cu alte persoane aceeaşi veselă. O altă cale este transmiterea de la mamă la făt. Bolnavul este contagios cu şapte zile înainte de apariţia erupţiei şi încă o săptămână după ce aceasta dispare. În mod paradoxal, copiii cu rubeolă congenitală sunt contagioşi încă mult timp (luni) după naştere. Cele mai numeroase cazuri apar primăvara şi iarna.

De regulă, copiii fac forme uşoare de boală, uneori fără instalarea erupţiei.  Adulţii fac, de obicei, forme mai severe. Determinările serologice sistematice la adulţi au detectat prezenţa anticorpilor la persoane care nu prezentau în antecedente boala, ceea ce arată că formele inaparente au o frecvenţă ridicată, la aproximativ 30%-50% dintre cazuri. Această particularitate ridică mari probleme epidemiologice.

După o perioadă de incubaţie de două-trei săptămâni, urmează  instalarea insidioasă a simptomelor: ascensiune febrilă moderată, dureri de cap, faringită, catar nazal (nas înfundat sau din contră secreţii abundente) şi conjunctival (ochi roşii).  Concomitent, se produce o tumefiere a ganglionilor din zona occipitală (la ceafă), submandibular şi în zonele laterale ale gâtului. De asemenea, mai pot fi afectaţi ganglionii de la nivelul axilei, cotului sau al zonei inghinale. Ei se măresc în volum şi devin dureroşi, modificările persistând 2-6 săptămâni.

La două-trei zile după instalarea simptomelor, apare şi erupţia, sub formă de mici pete roz, rotunde sau ovale, ce lasă între ele zone de piele neafectate. Erupţia debutează după ureche, pe frunte, cuprinzând rapid faţa, trunchiul şi membrele. Este puţin pruriginoasă şi dispare în 2-3 zile fără urme, în aceeaşi ordine în care a apărut. La 70% dintre femei apare o afectare articulară mai ales la nivelul degetelor, pumnului sau al genunchilor, ce poate persista o lună.

Manifestări
Infecţia cu rubeolă în timpul sarcinii, mai ales în primele 11 săptămâni, dar nu numai, se poate solda cu malformaţii, avorturi spontane, decesul fătului în uter, naştere prematură sau decesul copilului în perioada imediat următoare naşterii. La 85% dintre copiii cu mame infectate, se instalează rubeola congenitală (diferenţele fiind date de efectul teratogen al tulpinilor virale). Rubeola congenitală se manifestă prin malformaţii oculare, cardiace, neurologice etc. Astfel, dacă infecţia se produce în prima lună de sarcină, apar afectări oftalmice (cataractă, retinopatie, glaucom, microftalmie etc.). Dacă virusul a fost contactat în primele două-trei luni de sarcină, apare surditate definitivă şi tulburări vestibulare prin afectarea urechii interne. Concomitent, se produc afectări ale cordului şi ale vaselor (stenoze sau hipoplazii arteriale, persistenţa canalului arterial, defect de sept interventricular, necroza miocardului). Mai sunt posibile complicaţii osoase (anomalii dentare, hipoplazie mandibulară), neuropsihice (microcefalie, paralizii, meningită, encefalită, întârziere mintală etc.), digestive (hepatită, dezvoltarea incompletă a intestinului sau a pancreasului), anomalii renale sau metabolice (diabet zaharat, tulburări de creştere). Unele dintre aceste manifestări sunt prezente încă de la naştere, dar altele se vor evidenţia în timp.

Diagnosticul
Diagnosticul se pune pe baza datelor clinice şi epidemiologice. De multe ori nu este sigur decât prin dozări ale anticorpilor specifici. Tipul acestora evidenţiază dacă este o infecţie veche sau recentă. Totuşi, testele de laborator se cer mai ales în cazul femeilor care sunt însărcinate sau doresc acest lucru, pentru determinarea stării imunitare sau în cazul apariţiei complicaţiilor. Subliniem că aceasta determinare simplă ar trebuie să devină curentă pentru toate femeile care îşi planifică o sarcină şi nu sunt sigure de istoricul lor medical.

Evoluţia în general benignă a bolii impune măsuri terapeutice simple. Bolnavul este izolat la domiciliu în perioada în care este contagios. În timpul febrei, se indică repausul la pat, o hidratare suficientă şi o dietă uşoară. Contra durerilor şi a febrei, se recomandă paracetamol sau, pentru adulţi, aspirină (care este total contraindicată sub vârsta de 20 de ani). În cazul femeilor însărcinate, se pot administra imunoglobuline, care determină o formă mai uşoară de boală şi reduc, dar nu elimină, riscul malformaţiilor fetale.

VACCINUL. În ţările în care vaccinarea antirubeolică s-a practicat sistematic există extrem de puţine cazuri de boală. Vaccinul se administrează şi la noi, fără a face parte din schema obligatorie, sub forma unui  triplu vaccin, împreună cu cel împotriva rujeolei şi a oreionului. Prima doză se face la 12-15 luni, urmată de o a doua la 3-6 ani. Există şi forme de vaccin monovalent care se administrează mai ales adolescentelor sau femeilor care îşi doresc să rămână însărcinate. Vaccinul nu se recomandă femeilor gravide şi nu este permisă sarcina pentru cel puţin o lună după imunizare.