x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Trompă în loc de dinţi?

Trompă în loc de dinţi?

de Florin Condurateanu    |    05 Feb 2008   •   00:00

Va dispărea oare criteriul de frumuseţe a femeilor – gura cu buze cărnoase, senzuale ca roşul de căpşună? Ne vom apropia de aspectul caricatural al extratereştrilor, ca nişte făpturi cu o mică trompă în loc de gură?

Va dispărea oare criteriul de frumuseţe a femeilor – gura cu buze cărnoase, senzuale ca roşul de căpşună? Ne vom apropia de aspectul caricatural al extratereştrilor, ca nişte făpturi cu o mică trompă în loc de gură? Păi dacă tot mănâncă alimente aduse la faza de terci, omul nu prea mai are nevoie de dinţi puternici! Oasele maxilarelor se micşorează din generaţie în gene­raţie, fiindcă dinţii şi măselele nu trebuie să mai sfâşie carne tare. Omul preistoric avea încă un molar, deci avea patru măsele. Şi procesul de simplificare a danturii continuă. Măselele de minte nu-şi mai au rostul şi tinde să devină nefolositor şi dintele dintre perechea din faţă şi canin. Treptat molarii de minte şi incisivii laterali tind să dispară. Însă iată că momentul eliminării măselelor de minte prin evoluţia speciei umane nu a sosit şi ele continuă să existe în gură, creând mai multe necazuri. Prof. dr. Constantin Lă­uca, inventator de seamă, ­spune că o radio­grafie pe la 14-15 ani, dar o radiografie panoramică, ar putea să arate dacă viitoarele măsele de minte vor răsări la locul lor cu unghiurile normale şi călcând bine cu molarul pe­re­che. Dacă se vede că măselele de minte nu vor ieşi din gingie, sunt aplecate faţă de un­ghiul normal, aceste măsele de mine se scot chiar când sunt în faza de muguri. Pen­tru că mă­selele de minte apar ultimele, la 17-18 ani. Răsărind ultimele, adesea nu mai au loc să iasă şi împing restul dinţilor, creând o brambureală. În plus, măselele de minte se strică cel mai uşor, fiindcă nu se prea ajunge în fundul gurii cu periuţa de dinţi şi aceşti molari de minte nici nu prea sunt minera­lizaţi bine. Tocmai de aceea, de cele mai multe ori măselele de minte trebuie îndepărtate fiindcă fac mai mult rău decât bine.

×
Subiecte în articol: editorial minte