Pentru prima dată în 25 de ani, cercetările medicale în vederea realizării vaccinului care să combată virusul HIV au dat roade, au anunţat astăzi oamenii de ştiinţă. Noul vaccin a redus riscul de infecţie la aproape o treime din cei 16.000 mii de voluntari care au participat la experimentul efectuat de armata americană şi Ministerul Sănătăţii din Thailanda.
"Este un progres ştiinţific deosebit de important, care ne dă speranţa că, în curând, un astfel de vaccin va putea fi disponibil la nivel global", a declarat colonelul Jerome Kim, participant la programul american militar de cercetare anti-HIV, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bangkok. Aceasta este prima luptă cu virusul ucigaş despre care oamenii de ştiinţă pot spune că au câştigat-o.
Noul ser este o combinaţie între vaccinul împotriva vărsatului de vânt ALVAC, produs de compania Sanofi-Aventis, şi un alt vaccin pe care cercetătorii l-au folosit fără succes în lupta cu virusul HIV, AIDSVAX, care a fost produs de către compania VaxGen şi care acum este în proprietatea unei organizaţii non-profit, "Global Solutions for Infectious Diseases".
Vaccinul obţinut a fost testat, începând din octombrie 2003, asupra unui număr de voluntari care prezentau un risc crescut de infecţie cu HIV din două provincii thailandeze din apropiere de capitala Bangkok.
Rezultatele experimentului au arătat că noua descoperire medicală a redus cu 31,2% riscul de infecţie cu HIV, iar medicii consideră că acesta este cel mai mare progres care s-a făcut până în prezent, deoarece este pentru prima dată când un astfel de vaccin s-a dovedit eficient.
Citește pe Antena3.ro