x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Remedii naturale pentru arsurile solare

Remedii naturale pentru arsurile solare

01 Aug 2019   •   19:30
Remedii naturale pentru arsurile solare
Sursa foto: Monkey Business Images Ltd/Getty Images/Monkey Business

Dacă ai fost în vacanţă la mare, nu te-ai protejat suficient şi ţi s-a înroşit pielea, iată câteva trucuri pentru a scăpa rapid de starea de disconfort. Simptomele arsurilor solare sunt: oboseală, umflături ale pielii, febră, frisoane, dureri de cap.

Unul dintre cele mai bune remedii este ceaiul negru. Pe lângă proprietăţile benefice, acesta este de ajutor şi în caz de arsuri solare. Compresele cu ceai negru reduc roşeaţa pielii şi îi conferă o senzaţie de răcoare, atât de bine-venită atunci când te confrunţi cu o asemenea situaţie. Aplică, deci, pe piele comprese reci şi lasă-le 10-15 minute să acţioneze.

Dacă ai pielea arsă de soare, foloseşte ulei esenţial de mentă. El acţionează ca un analgezic, răcorind pielea, şi ajută la refacerea ţesutului. După ce ai încălzit uleiul între palme, masează-ţi pielea cu mişcări circulare. Repetă procedura în fiecare zi, până când se reface pielea. Şi frunzele de varză calmează pielea. Acestea se zdobesc, apoi se aplică pe zonele afectate. Lasă-le să acţioneze 10 minute şi repetă procedura de două-trei ori pe zi.

Uleiul de cocos

Hidratant, uleiul de cocos are calităţi nutritive care ajută pielea să se refacă. De asemenea, datorită conţinutului mare de vitamine, acest ulei are calităţi antioxidante, accelerând procesul de reparare. Poţi aplica uleiul pe pielea arsă de soare, masând uşor. Dacă îl ţii la frigider, te poţi bucura, suplimentar, de un efect răcoritor.

Fă o baie călduţă

După o zi lungă la soare, primul lucru pe care probabil ţi-l doreşti este o baie lungă, cu spumă din abundenţă. Doar că nu este o idee atât de bună, pentru că şamponul, gelul de duş şi spumantul de baie nu vor face altceva decât să îţi usuce şi să îţi irite pielea arsă de soare. O baie călduţă, fără săpun, este o idee mult mai bună. În plus, pentru a reduce senzaţia de disconfort pe care o ai din cauza pielii arse de soare, pune în apă bicarbonat de sodiu, care s-a dovedit că ajută la ameliorarea inflamaţiei şi a mâncărimii.

 

O altă variantă naturală, care contribuie semnificativ la calmare durerii provocate de arsurile solare este o ceaşcă de oţet alb turnată în apa în care te speli.

 

×