x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Tomatele, luptători tenaci în combaterea cancerului

Tomatele, luptători tenaci în combaterea cancerului

de Florian Saiu    |    10 Sep 2024   •   06:00
Tomatele, luptători tenaci în combaterea cancerului

Consumul de roșii reduce colesterolul din sânge cu 7,7% și determină scăderea cu 7% a trigliceridelor. De asemenea, alimentația regulată cu tomate determină arderea grăsimilor din organism și combate cancerul (în special pe cel de prostată).

„Consumul de roșii reduce grăsimea corporală la persoanele normoponderale. Acest lucru a fost studiat de cercetătorii de la Universitatea Porto din Portugalia care au prescris unui număr de 35 de tinere, studente cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, să consume zilnic înainte de prânz câte o roșie coaptă, nepregătită termic, timp de 30 de zile. Le-a fost măsurată compoziția corporală și au fost prelevate mostre de sânge la începutul, la mijlocul și la sfârșitul studiului.”, evidenția William W. Li în studiul „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024).

O roșie înainte de prânz

Rezultatul? „Conform măsurătorilor, consumul unei roșii înainte de prânz a scăzut greutatea corporală cu 1 kg după o lună, cu schimbări care au continuat încă două săptămâni. În ceea ce privește masa grăsimii corporale, participantele care consumaseră roșia au prezentat o scădere cu 1,5%. Pierderea în greutate a provenit din grăsimea corporală, fără nicio pierdere osoasă sau musculară. Consumul de roșii a scăzut și colesterolul din sânge cu 7,7% și s-a observat o scădere cu 7% a trigliceridelor. Glicemia preprandială, un indicator al metabolismului, s-a ameliorat după consumul de roșii.”

Cifre și socoteli

Tot aici: „Luate laolaltă, aceste efecte benefice sunt remarcabile, deoarece s-au produs la femei care nu erau supraponderale sau obeze și au rezultat din consumul unei singure roșii înainte de prânz, fără nicio altă modificare a dietei sau a activității fizice. Pe mine mă interesează dozele de mâncare și cum se traduc rezultatele pozitive dintr-o anumită formă a alimentului în alte forme ale sale. A fost analizată cantitatea de licopen din roșiile pe care le-au consumat tinerele. Fiecare roșie consumată înainte de prânz conținea 10,7 mg de licopen la 100 g de roșie.”

Licopenul

Mai departe: „Aceeași cantitate de licopen poate fi găsită în pasta de tomate (o lingură cu vârf), sosul sau supa de tomate (trei sferturi de cană) sau pudra de tomate (o lingură și jumătate) - acestea sunt cantități rezonabile pe care oricine le poate consuma.” Cum de sunt roșiile atât de eficiente? „Un motiv ar putea fi că licopenul se dizolvă în grăsime. Este absorbit ca un burete de grăsimea corporală. Cercetătorii de la Universitatea Tufts din Boston s-au întrebat unde anume în organism se acumulează cel mai mult licopen. Ei au selectat 25 de adulți între 25 și 35 de ani, toți normoponderali, și au înregistrat ce au mâncat, inclusiv roșii și alte surse alimentare de licopen cum ar fi pepenele verde, papaia, grepfrut roz, ardei grași roșii și curmale japoneze.”

Abdomen, coapse, fese

Și? „Au descoperit că grupul consuma echivalentul în licopen a aproximativ 140 ml de suc de tomate pe săptămână. Apoi cercetătorii au realizat biopsia grăsimii din abdomen, coapse și fese pentru fiecare subiect. Biopsia a arătat că grăsimea abdominală conținea cel mai mult licopen, aproximativ cu 41% mai mult decât fesele și cu 74% mai mult decât coapsele. Așadar, când mănânci o roșie, licopenul din ea se concentrează în jurul abdomenului, care este un loc foarte convenabil de a începe activitatea de combatere a grăsimii. Licopenul are numeroase beneficii când vine vorba despre mecanismele de apărare a sănătății.”

Riscuri scăzute

De exemplu? „Acumularea de licopen în grăsimea corporală poate contribui la manifestarea proprietăților sale de înfometare a cancerului (antiangiogene). Când este consumat în dietă, mai ales în sosul de roșii, licopenul este asociat cu un risc mai scăzut cu 20-50% al cancerului de prostată. Un studiu pe 2.102 bărbați cu cancer de prostată din sudul Americii a arătat că aceia care consumaseră alimentele cele mai bogate în licopen au acumulat cea mai mare cantitate în grăsime, ca într-un fel de depozit al acestui compus bioactiv care combate cancerul. Cei cu mai mult licopen în grăsime au prezentat un risc mai scăzut cu 44% de a manifesta o formă agresivă de cancer de prostată.”

Beta-criptoxantină și rutin 

Nu în ultimul rând: „În afara licopenului, mai există și alți compuși bioactivi care stimulează sănătatea și care se găsesc în roșii. Betacriptoxantina este altă carotenoidă din roșii (se mai găsește cu valori ridicate și în mandarine) care împiedică extinderea grăsimii. Acest compus a ameliorat metabolismul, în studiile de laborator pe cobaii obezi. Rutinul este alt compus bioactiv care se găsește în roșii. Studiile de laborator realizate la Universitatea de Medicină Chineză din Beijing au arătat că rutinul crește factorul UCP1 de declanșare a termogenezei din grăsimea brună. De asemenea, în microbiomul intestinal îmbunătățește producția acizilor grași cu lanț scurt antiinflamatori, care ajută la accelerarea metabolismului. Pe lângă roșii, rutinul se mai găsește în hrișcă, piersici, sparanghel și coaja de citrice. Toți acești compuși bioactivi din roșii - licopen, beta-criptoxantină și rutin - activează sistemele regenerative de apărare, pentru susținerea sănătății și vindecării.”

Un pont: cercetătorii au descoperit că adăugarea de ceapă și ulei de măsline protejează compușii din roșii de degradare termică în timpul gătitului.

„Nu ține niciodată roșiile la frigider. Temperatura scăzută schimbă activitatea ADN-ului, care este răspunzătoare pentru aromă. Întotdeauna păstrează roșiile la temperatura camerei.”, William W. Li

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×