Doar un copil din zece mănâncă lactate, pe post de gustare, între mese. Medicii sunt de părere că acest lucru ar trebui schimbat. În condițiile în care alimentația ne-sănătoasă e tot mai asociată cu obezitatea infantilă și multi¬plele ei complicații, lactatele, și în special iaurtul, pot fi variante sănătoase de gustări pentru cei mici.
Să nu sărim peste micul dejun! E sfatul pe care tot mai mulți medici și nutriționiști îl dau românilor, mai ales când vine vorba despre copii și adolescenți. Potrivit unui studiu despre obice¬iurile alimentare ale românilor, realizat în 2011, 17% dintre copiii preșcolari (cu vârsta între 3 și 6 ani) nu iau micul dejun. Situația e și mai gravă în cazul adolescenților: aproape jumătate dintre ei (46%) sar peste masa de dimineață. În ce privește gustările dintre mese, deși trei sferturi dintre români spun că ar alege fructele, în realitate, cele mai consumate gustări, în rândul copiilor și adolescenților, sunt biscuiții și dulciurile.
„Obezitatea în rândul copiilor este o preocupare importantă pentru specialiștii din întreaga lume. Această afecțiune este un factor de risc pentru apariția unor complicații și boli grave, precum diabetul de tip 2, chiar și în rândul populației foarte tinere. În Statele Unite, în urmă cu un deceniu, mai puțin de 3% din cazurile de diabet nou descoperite la adolescenți erau de tip 2, în timp ce în prezent ponderea acestora a crescut la 45%. Aceste date sunt alarmante și, din acest motiv, este necesar ca nutriționiștii să tragă un semnal de alarmă asupra rolului pe care îl are educația populației în privința nutriției sănătoase, pentru toate categoriile de vârstă. Combinată cu un program susținut de mișcare, alimentația adecvată este prima şi cea mai eficientă soluție pentru scăderea prevalenței obezității, iar con-sumul zilnic de lactate şi îndeosebi de iaurt este o necesitate la orice vârstă, beneficiile acestui consum fiind demonstrate în studii recente efectuate la copii şi adolescenţi”, spune dr. Cornelia Bala, preşe¬dintele Asociaţiei Române a Educatorilor în Diabet (ARED).
În clasificarea celor mai valoroase alimente reco¬mandate a fi consumate zilnic de către copii și adolescenți, în fruntea listei se află fructele şi legu¬mele, urmate de lapte și iaurt, aces¬tea din urmă fiind surse naturale de proteine de foarte bună calitate, calciu, potasiu, zinc, fosfor, vitamine din grupul B – nutrienţi foarte importanţi în dezvoltarea organis¬mului şi în menţinerea unei bune sănătăţi. În plus, iaurtul conţine bacterii lactice de fermentare şi alte bacterii probiotice, al căror rol benefic la nivel digestiv este clar demonstrat.
prof. dr. Nicolae Hâncu, nutriționist
În perioada de creştere, acumu¬larea de calciu în organism ajunge de la cca 25 g la naştere până la 1.100-1.200 g la adolescent, ritmul de creştere şi mineralizare a sistemului osos fiind mai mare decât cel al masei corporale