Copiii învaţă să mintă de la părinţi

Psihologul Ozana Ilie de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" ne dă mai multe răspusuri la o întrebare care îi macină pe părinţi: "De ce mint copiii?". Este posibil ca răspunsurile oferite la această întrebare să nemulţumească o parte dintre părinţi. Deoarece răspunsurile conduc la concluzia că, de cele mai multe ori, copiii învaţă să mintă de la părinţi.

"Aş vrea să precizez încă de la început că zicala conform căreia «copiii spun întotdeauna adevărul» este falsă. Copiii nu spun întotdeauna adevărul. Din diverse motive, ce de foarte multe ori au legătură cu mediul familial. În mod paradoxal, chiar poveştile, basmele şi uneori ştirile văzute la televizor pot stimula copilul să spună neade­văruri, susţine psihologul Ozana Ilie.

Mincinos fără voie
Chiar dacă sunt mici, copiii pot realiza că unele poveşti nu au întotdeauna legătură cu realitatea. În creierul lor, poveştile se termină bine doar pentru că eroii au făcut fapte incredibile. Şi, mergând mai departe pe acest raţionament, copiii afirmă că au făcut şi ei astfel de fapte, fără să-şi de seama că tocmai au minţit. Sunt frecvente cazurile de copii care declară nonşalant că au zburat doar după ce au văzut la televizor filme cu Superman sau li s-a citit legenda lui Icar.

Aşă că, părinţi, aveţi mare grijă! Nu este rău pentru copii să creadă în poveşti, dar trebuie să le explicaţi că oamenii nu pot zbura fără avion. În caz contrar, riscul ca pruncul să se arunce de pe dulap aşteptându-se să zboare este foarte mare! Situaţia este şi mai gravă în cazul copiilor de 2-3 ani. "Ei nu fac diferenţa între adevăr şi minciună. Abia după această vârstă, ei încep să realizeze această diferenţă.

La vârsta de 6-7 ani, copilul are tendinţa de a ocoli adevărul sau de a înfrumuseţa realitatea. El face asta intenţionat din mai multe motive: din dorinţa de a fi independent, de a atrage atenţia... "Începând cu această vârstă, mulţi copii nu mai vor să fie duşi de mână la şcoală, pentru a nu fi luaţi în râs de colegi, mint că au acasă diverse obiecte scumpe sau că au fost în vacanţă în locuri exotice, doar pentru a fi admiraţi în grupul din care fac parte: la grădiniţă, la şcoală, printre ceilalţi copii. În acest caz, încercaţi să le explicaţi că minciuna nu este o soluţie. "Atenţie! Explicaţia trebuie făcută cu mult tact, fără certuri sau ţipete", recomandă psihologul Ozana Ilie.

Părinţii, modele vinovate
În mod cu totul neaşteptat, copiii învaţă să mintă chiar de la părinţii lor. Fără să-şi dea seama, părinţii îşi în­dru-mă pruncii pe drumul minciunii în dife­rite situaţii, spune psihologul Ozana Ilie. Faptul că mai toţi părinţii vor ca pruncii lor să fie cei mai buni şi la şcoală, şi la joacă, şi la sala de sport îi determină pe copii să ascundă ade­vă­rul. Permanent, adulţii impun copiilor anumite standarde, pe care mulţi dintre copii încă nu sunt pregătiţi sau chiar nu au capacitatea de a le atinge. Iată un exemplu: un copil care este împins de la spate să ia numai note bune va susţine la un moment dat că "învăţătoarea nu i-a dat calificativul «foarte bine», deşi a ştiut lecţia perfect. Pentru a se salva în faţa părinţilor, copilul va recurge la minciună. Este foarte posibil ca pruncul să nu fi ştiut lecţia, dar, pentru a nu-i dezamăgi pe părinţi şi chiar de teamă, el va găsi o explicaţie bazată pe minciună. Problema este că părinţii trebuie să-şi ajute copilul să scape de acest obicei care poate deveni unul periculos. Rezolvarea acestei probleme presupune tact, răb­da­re, multe exemple pilduitoare şi, foarte rar, pedepsirea copilului dacă el persistă în a minţi, recomandă psihologul consultat de Jurnalul de sănătate.

Exemplul
Se ştie că părinţii sunt primele şi cele mai importante modele de comportament pentru copii. Astfel, copiii sunt imaginea părinţilor. "Dacă un adult va minţi chiar într-o situaţie lipsită de importanţă şi copilul se prinde, adultul trebuie să fie sigur că mai târziu sau mai devreme copilul va proceda la fel. Chiar şi o banală vorbă care ascunde adevărul poate fi un exemplu negativ pentru copii. Ei nu au capacitatea să discearnă o minciună spusă pentru a ieşi dintr-o anumită situaţie de o minciună care ascunde o situaţie gravă. Cert este că atunci când vor fi în situaţii similare, copiii vor repeta gestul părinţilor", afirmă psihologul Ozana Ilie. În acest caz, sancţionarea pruncilor este o mare greşeală. Ei vor sesiza neconcordanţe între mesajul transmis de adulţi  "Spuneţi mereu adevărul" şi modul de a se comporta al acestora. Şi atunci copiii se vor afla în situaţia de a nu mai şti cum să se comporte, vor fi derutaţi. 

Minciuna permisă
Adulţii ar trebui să le explice copiilor că sunt cazuri în care o minciună poate fi permisă. "Este important să aveţi această discuţie cu copilul după ce acesta a împlinit 7 ani şi aţi observat că el face diferenţa dintre min­ciună şi adevăr. Spuneţi-i că, uneori, este de preferat o minciună unui adevăr dureros. Cea mai frecventă situaţie: puştiul este invitat la ziua de naştere a unui coleg pe care nu îl agreează. Este indicat să-i spună colegului că are un alt program cu părinţii, decât să-i mărturisească faptul că nu-i place de el şi de aceea nu vrea să vină la petrecere. Precizaţi-i totuşi că această minciună are rolul de a-l proteja pe coleg, dar că "minciuna are picioare scurte" şi că nu poate fi folosită mereu.

Comportament
Un alt motiv, explicat de psihologul Ozana Ilie, care practic \l \ncurajeaz` pe copil s` mint` este comportamentul p`rin]ilor. Astfel, frecvent, dac` un copil fabuleaz`, adul]ii din preajma celui mic se amuz` copios pe seama imagina]iei sale, chiar \l r`spl`tesc cu laude. Evident, pruncul va trage concluzia c` aceasta este re]eta prin care el poate fi \n centrul aten]iei celor mari. {i a[a azi va spune o minciun`, m~ine alta, poim~ine altele, sesizeaz` psihologul nostru.