x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Ortodont: Dinții înghesuiți sunt primii care se strică

Ortodont: Dinții înghesuiți sunt primii care se strică

de Magda Bucur    |    18 Feb 2016   •   16:24
Ortodont: Dinții înghesuiți sunt primii care se strică
Sursa foto: Jovanmandic/Getty Images/iStockphoto

Dinții strâmbi sunt destul de fecvent întâlniți la copiii și chiar o parte dintre adulții din România. Totuși, mulți nu ajung la medicul ortodont. Primul lucru care îi deranjează pe cei care nu pot mesteca normal din cauza poziției dinților și a maxilarelor este partea estetică, dar o consideră o motivație insuficientă pentru a recurge la tratamentul ortodontic.

„Pentru cei mai mulți dintre pacienți se aplică vorba aceea, «cine mă place mă place și așa». Oamenii nu se gândesc însă că partea estetică este poate cea mai mică dintre probleme. Sunt cazuri în care efectul anomaliilor ortodontice asupra dinților și maxilarelor poate ajunge până la pierderea totală a dinților”, spune dr. Iulia Popescu, medic ortodont la clinica Art Implant din Capitală. Potrivit specialistului, există cel puțin 7 consecințe ale necorectării poziției maxilarelor și dinților, în afara problemei estetice: acumularea de tartru, apariția cariilor, probleme ale gingiilor, dureri ale articulației temporo-mandibulare și ale mușchilor masticatori, dificultăți în mestecarea alimentelor, tulburări de vorbire, paro-dontoză. „Dinții înghesuiți rețin particule de mâncare ce favorizează depunerea tartrului, apariția cariilor și probleme gingivale. De asemenea, în cazul înghe-suirii dinților, distribuirea forțelor în timpul masticației nu se realizează uniform pe toți dinții, unii dintre ei fiind suprasolicitați, iar alții solicitați prea puțin. Toate acestea vor determina în timp instalarea bolii parodontale, caracterizată prin retracții ale gingiei, sângerări gingivale, apariția sensibilității dinților lângă gingie, tocirea dinților, pierderea osoasă graduală însoțită de apariția mobilității dinților și, la un moment dat, de pierderea acestora”, subliniază dr. Iulia Popescu. Cu cât problemele de creștere osoasă sau de lipsă de spațiu se corectează mai devreme, în așa fel încât dinții permanenți să erupă cât mai aproape de poziția lor corectă, cu atât stabilitatea dinților pe termen lung este mai bună. Asta înseamnă că prima vizită la medicul ortodont ar trebui făcută în jurul vârstei de 7 ani, când medicul poate lua măsuri de prevenție, pentru ca dinții permanenți să crească drepți și fără probleme. În privința adulților, nu există restricții de vârstă când vine vorba de rezol-varea acestui tip de probleme, dar e bine să se mergă la o consultație înainte ca dinții să înceapă să cadă.

Durata de purtare a aparatului dentar variază în funcție de complexitatea problemelor, dar cel mai important avantaj constă în obținerea unei mușcături corecte și a unui zâmbet fără cusur. În plus, datorită evoluției tehnologiei, problemele dentare se pot corecta cu aparate foarte puțin vizibile sau chiar invizibile, în cazul celor care vor să păstreze secret tratamentul. dr. Iulia Popescu
 

×