Atâţia bani, atâtea spitale!

La 1 iulie începe procesul de transferare a spitalelor la autorităţile locale. Ministerul Sănătăţii păstrează 63 de spitale, iar restul de 373 de unităţi sanitare cu paturi trec la autorităţile locale, precizează Cezar Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Astfel, scrisoarea de intenţie cu FMI, aprobată săptămâna trecută de Guvern, nu mai prevede desfiinţarea unor spitale, prin sistarea autorizaţiilor de funcţionare pentru cel puţin 150 de unităţi dintre cele mai ineficiente. De altfel, chiar ministrul Sănătăţii susţinea că nu este oportun ca, în aceste zile, să se pună "lacătul pe poarta spitalului" şi să fie disponibilizat personal medical.

În schimb, scrisoarea aprobată de Guvern stipulează obligaţia de a reduce 9.200 de paturi în spitale. Problema a fost tranşată chirurgical de ministrul Cseke Attila, care, în urmă cu câteva săptămâni, anunţa reducerea a 9.300 de paturi.

La prima vedere, pare că spitalele au scăpat de la desfiinţare. Dar, potrivit unui paragraf nou din documentul aprobat de Guvern, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Sănătate asigură funcţionarea doar "în limitele alocărilor bugetare 2010". Concluzia e limpede: câţi bani avem la buget, atâtea spitale! Adică, nu este exclus ca exact 150 de spitale - cifră comentată şi contestată de oficiali -, probabil dintre cele mai ineficiente, să nu mai primească autorizaţie de funcţionare, aşa cum de altfel prevedea scrisoarea de intenţie cu FMI. Cu precizarea că vor fi desfiinţate şi spitale, şi se va reduce inclusiv numărul paturilor.

Ce-i drept, ministrul Attila recunoaşte că vor fi desfiinţate spitale: "În urma acestor două proceduri (clasificare şi descentralizare), sigur am putea să avem reorganizări de spitale în alte categorii de unităţi sau instituţii, de îngrijire socială sau centre de bătrâni, dar care vor fi reorganizate cu implicarea autorităţilor locale, pentru că acestea sunt cele care ştiu nevoia sau necesitatea comunităţii locale". Dar, totuşi, nimeni nu ne spune exact câte spitale vor fi în România.

Profesorul doctor Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, este de părere că descentralizarea spitalelor este necesară, dar dezaprobă "modalitatea pompieristică", fără nici un criteriu, în care se realizează. Dacă într-o localitate de la marginea ţării e un singur spital, chiar aşa lipsit de aparatură medicală şi de specialişti, el nu trebuie desfiinţat. Dimpotrivă, trebuie investit pentru a furniza servicii medicale localnicilor, recomandă profesorul Astărăstoae.

În 2009, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), din totalul pacienţilor internaţi în spitalele judeţene, între 25% şi 30% au fost iniţial internaţi în spitale comunale sau orăşeneşti. "Pentru aceşti pacienţi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a decontat de două ori. În multe spitale orăşeneşti, pacienţii sunt internaţi pentru câteva zile, după care sunt direcţionaţi către spitalele judeţene. Pentru că unele spitale orăşeneşti şi comunale nu au nici aparatură medicală, nici personalul medical necesare pentru diagnostice şi tratamente corecte. Aşa se explică irosirea banilor asiguraţilor, supraaglomerarea spitalelor judeţene etc.", susţine Vasile Barbu, preşedintele ANPP.

Pentru o parte dintre aceste spitale, care în afară de nume n-au nici de unele, există o soluţie: să fie transformate în centre de sănătate, aşezăminte sociale, destinate pacienţilor în faze terminale, bâtrânilor etc. "Nu e nevoie să ţii unul, trei, cinci, şapte pacienţi la secţia de terapie intensivă, când ai putea foarte bine să-i îngrijeşti într-un spital în care nu mai e nevoie de personal cu studii superioare, deci medici, ci ai nevoie de personal de îngrijire - asistente, infirmiere", precizează Cezar Irimie, secretar de stat.

De la 1 iulie, spitalul are trei moaşe: administraţia locală, care asigură managementul şi întreţinerea clădirii şi a terenului, direcţia de sănătate publică, cu rol de control, CNAS şi Ministerul Sănătăţii, care vin cu finanţarea. Pericolul cel mare, remarcat de profesorul Vasile Astărăstoae, este politizarea managementului spitalului, atât timp cât primarul este vioara întâi în consiliul de administraţie. Şi iată cum un proces normal - descentralizarea spitalelor - este în pericol de a fi compromis, pe de o parte, din cauza lipsei unei strategii clare şi, pe de altă parte, din cauza politizării inevitabile a managementului unităţilor spitaliceşti.