Atenţie la glaucom!

Glaucomul grupează un număr de maladii care se soldează cu afectarea nervului optic şi, implicit, a vederii, până la pierderea ei. De cele mai multe ori – dar nu întotdeauna – le­ziunea este determinată de creşterea presiunii intraoculare. Glaucomul reprezintă a doua cauză de orbire pe plan mondial. În lume există 12,5 milioane de oameni care şi-au pierdut vederea din cauza glaucomului, aproape jumătate dintre aceştia la ambii ochi. Pericolul este cu atât mai mare cu cât de foarte multe ori simptomele sunt insidioase sau lipsesc cu desăvârşire până când se produce o pierdere ireparabilă a ve­derii. Atenţie, nu orice creştere a tensiunii intraoculare înseamnă glaucom, maladia presupunând afectarea nervului optic, dar fenomenul reprezintă în mod sigur un risc de dezvoltare a bolii. Pe de altă parte, din considerente incomplet înţelese, glaucomul poate apărea şi în cazul unei tensiuni oculare normale. Mai mult de 5% din adulţii cu vârsta de peste 40 de ani prezintă o presiune intraoculară crescută, procentul fiind mult mai mare după 70 de ani. Există însă şi glaucom congenital, care apare în primii ani de viaţă ai copilului.

În partea anterioară a ochiului există un lichid, numit umoare apoa­să, care este în permanenţă format şi evacuat printr-un sistem de drenare. În glaucomul cu unghi deschis, cea mai frecventă formă de boală, drenajul este ineficient, presiunea intrao­culară creşte şi în timp nervul optic este afectat. Glaucomul cu unghi închis (care se produce prin blocarea mecanică a unghiului de drenaj al lichidului) este o formă mai rară de boală, dar mai dramatică, în care simptomele se instalează brusc şi, dacă nu se intervine imediat, se poate ajunge rapid la pierderea vederii.

Câţiva factori de risc sunt asociaţi glaucomului: existenţa de cazuri în familie, vârsta de peste 60 de ani, anumite afecţiuni generale (diabet zaharat, hipotiroidism) sau locale (traumatisme, inflamaţii, tumori ale ochiului, miopie, detaşarea de retină, folosirea îndelungată a corticosteroizilor, în special sub formă de picături oculare).

În glaucomul cu unghi deschis, simptomele constau în pierderea treptată a vederii periferice, de obicei la ambii ochi, cu păstrarea vederii centrale (vedere "în tunel"). În glau­co­­mul cu unghi închis, simptomele de­butează brusc, cu durere oculară pu­ternică, înceţoşarea vederii, în­ro­şirea ochiului, halouri în jurul sur­selor luminoase, greţuri, vărsături, du­re­ri de cap. Glaucomul congenital se dezvoltă în primii ani de viaţă şi se manifestă prin lă­cri­mare, sensibilita­te la lumină (copilul îşi freacă ochii sau îi ţine strânşi), ochi ce par măriţi de volum (din ca­u­za acumulării de li­chid, semn care nu apare la adult), iar suprafaţa ochiu­lui devine mai pu­ţin transpa­ren­tă (prin afectarea cor­neei). Pentru depistarea bolii, controlul oftalmologic trebuie început de la 40 de ani (mai devreme dacă există ca­zuri în familie), iar dacă nu există pro­bleme, repetat la trei ani şi, apoi, anual, după 60 de ani. Atenţie, examenul sumar făcut de un optometrist, la care se recurge des pentru a alege mai rapid o pereche de ochelari, nu poa­te depista boala. Pentru asta e ne­voie de un consult la un medic oftal­mo­log. Simpla determinare a tensiunii oculare (care în mod normal este de 10-21 mmHg) nu poate da un diag­nostic clar, atât timp cât glaucomul poate exista şi la o presiune oculară normală. Odată pus diagnosticul, există mai multe modalităţi de tratament.