Cum facem să înlăturăm pesimismul celor de 60-65 de ani şi cum să transformăm această etapă a vieţii într-o perioadă în care predomină gîndurile pozitive şi acceptarea propriei vîrste?
Se apropie vîrsta de pensionare, vîrstă pe care mulţi o percep ca pe „sfîrşitul activităţii, al tinereţii şi chiar al vieţii“. Cum facem să înlăturăm pesimismul celor de 60-65 de ani şi cum să transformăm această etapă a vieţii într-o perioadă în care predomină gîndurile pozitive şi acceptarea propriei vîrste? Ne răspunde la aceste întrebări psihoterapeutul Gabriela Ianculescu de la clinica TerapiaM. „În cultura de tip occidental, bătrînii sînt consideraţi inutili pentru societate, o povară, sînt devalorizaţi. Este o percepţie total greşită. Aceasta este una dintre explicaţiile pentru pesimismul persoanelor trecute de 60 de ani. Deoarece această vîrstă ar trebui asociată cu experienţa de viaţă, cu înţelepciunea acumulată de-a lungul timpului, cu răbdarea unei vîrste pentru care timpul capătă alte coordonate“, ne explică specialistul nostru.
Conform psihoterapeutului, la vîrsta aceasta sînt foarte frecvente depresiile cauzate de lipsa unei perspective favorabile, a unei „ancore în portul fericirii“, a unui rost pentru restul vieţii. „Intervine adeseori şi teama de moarte. Ne speriem, deoarece considerăm că, în loc să ne pregătim pentru viaţă, cum am făcut pînă acum, va trebui să ne pregătim pentru finalul ei. La 65 de ani sau chiar înainte de această vîrstă începem să trăim din regretele trecutului şi să ne raportăm la un viitor sumbru. Uităm însă să trăim în prezent“, ne atrage atenţia Gabriela Ianculescu.
Aprecierea copiilor
Cei ajunşi la „a doua tinereţe“ trebuie să înveţe să trăiască intens pînă în ultima clipă, să se bucure de fiecare moment din viaţa lor. Însă, pentru aceasta, vîrstnicii au nevoie de ajutorul tinerilor: al copiilor, al nepoţilor, al apropiaţilor. Dacă aceştia le arată celor mai în vîrstă cît de mult îi apreciază, cît de mult înseamnă prezenţa vîrstnicilor în viaţa lor, atunci jumătate din drumul spre fericirea bunicilor a fost făcut. Cealaltă jumătate o constituie descoperirea unor preocupări plăcute, care să le ocupe timpul: creşterea nepoţilor, grădinăritul, pictura, excursiile etc.