Se zice ca este o boala nevindecabila ciroza si ca drumul ei spre agravare este implacabil. Faza de inflamatie a ficatului trece intr-o etapa nenorocita cand apar fibroze, un fel de cicatrice urate, intarite, ce scot din functiune celulele hepatice. Ciroza are o faza mai putin grava numita ciroza compensata. Dar si o etapa de gravitate ridicata care este ciroza decompensata, cu ascita, adica cu lichid in burta.
In ciroza compensata functiile hepatice se mentin si ficatul mai sintetizeaza substante utile. N-a aparut inca icterul, ingalbenirea. Nu s-a instalat nici ascita, adica acumularea de lichid in abdomen si testurile picioarelor. In faza compensata, bolnavul trebuie sa urmeze tratamentul vizand cauza cirozei. Daca aceasta cauza este virala, bolnavul trebuie sa faca tratament impotriva virusurilor B si C si, bineinteles, sa nu bea alcool deloc. Trebuie sa se stabileasca si toleranta bolnavului in ciroza compensata la proteine. El trebuie sa manance mai mult proteine vegetale si mai putin proteine animale.
Functioneaza restrictia la sare, motiv pentru care si mezelurile sunt contraindicate. Bolnavul trebuie sa ia medicamente pentru scaderea presiunii sangelui in vena porta. De exemplu, indicat este propranololul. Sunt indicate si medicamente pentru cresterea tolerantei la proteine ca suferindul de ciroza compensata sa nu ajunga a fi denutrit. Sa i se topeasca muschii. Bolnavii trebuie sa se pensioneze pentru a nu exagera cu eforturile, fiindca ficatul nu mai este functional si nu da energie. De fapt, ficatul are urmatoarele functii: de sinteza metabolica, adica realizeaza metabolism energetic; de eliminare a bilirubinei; de detoxifiere a sangelui. In faza de inceput a cirozei, daca omul se abtine total de la alcool si tratamentele impotriva virusurilor B si C sunt eficiente, ciroza poate face un pas inapoi. Adica, fibroza se retrage intr-o masura.
Se mira lumea necunoscatoare de ce este amestecata mereu albumina in subiectul ciroza. Ei bine, iata explicatia. Albumina este sintetizata de ficat si ea tine alaturi moleculele de apa. Deci mentine apa in sistemul circulator. In ciroza, ficatul bolnav sintetizeaza mai putin albumina decat in mod normal asa ca apa nu mai are de ce sa se lipeasca si trece prin peretii vaselor in abdomen. Este una dintre explicatiile fazei de ascita, de acumulare a lichidului in burta. O alta explicatie a transferului lichidului din vase in abdomen, in ciroza cu ascita, este cresterea presiunii in vena portan care strange sangele din intestine si il transporta spre ficat pentru detoxifiere. Cand fibroza a cotropit ficatul aceste tesuturi intarite creaza un baraj, impiedicand trecerea sangelui prin ficat. Ca atare, in amonte de ficat, adica in vena porta creste presiunea sangelui si lichidul se muta in abdomen. Dupa cum poate aparea si al doilea efect rau: umflarea varicelor pe esofag.
Strangerea lichidului in burta in ciroza cu ascita poate fi provocata si de clorura de sodiu. In ciroza se manifesta si retinerea de sodiu care impiedica eliminarea apei in urina pentru ca si sarea tine apa legata. Se intelege de ce bolnavul de ciroza trebuie sa manance putina sare. Evolutia de la stadiul de inflamatie in ficat la stadiul de fibroza, de tesuturi intarite precum cicatricele urate se face lent. La hepatita cronica cu virusul C trecerea de la inflamatie la fibroza dureaza 25-30 de ani. Fibrozarea in cadrul infectiei cu virusul B este intre 15 si 20 de ani. Ciroza alcoolica se instaleaza intre 12 si 15 ani. Hepatita B este calea cea mai iute de trecere de la inflamatie spre fibroza, deci de instalare a cirozei. Evolutia spre ciroza depinde de factori ce trebuie evitati pentru a intarzia cat mai mult intrarea in faza grava a cirozei.