Conducerea administrativă de la Spitalul CF 2 va fi demisă în perioada următoare, urmând să fie luate şi o serie de măsuri care să ducă la evitarea problemelor apărute în ultimul timp, a spus joi directorul Direcţiei Sanitare din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Victoria Iacob.
Aceasta a spus că nu ştia despre problemele de la Spitalul CF 2, deoarece nu s-au primit sesizări în acest sens, informaţiile deţinute fiind doar despre neregulile administrative din această unitate.
"A fost o lipsă de comunicare a managerului de la CF 2", a subliniat Iacob.
Victoria Iacob a precizat că în mai 2009 au fost schimbaţi, în urma unei evaluări, toţi managerii spitalelor din subordinea MTI. "Şi managerul de la CF2, care era interimar, putea fi schimbat ulterior, însă acesta ne asigura de fiecare dată că situaţia din spital este sub control", a precizat directorul Direcţiei Sanitare din MTI. Potrivit lui Iacob, în perioada următoare vor fi luate o serie de măsuri în toate spitalele din subordinea MTI.
"Va fi reconfigurat nucleul de infecţie nosocomială în conformitate cu Ordinul 916/2006, adică va fi structurat acest nucleu cu un medic epidemiolog şi trei asistenţi medicali cu atribuţii de supraveghere. Acest medic epidemiolog exista şi până acum la CF2, dar este în concediu de trei luni şi nu l-a înlocuit nimeni", a precizat Iacob. O altă măsură se referă la responsabilizarea personalului medical desemnat pentru supravegherea şi controlul infecţiei nosocomiale cu specificarea atribuţiilor din fişa postului şi verificarea lunară a îndeplinirii acestor sarcini cu directorul de îngrijiri.
Organizarea foarte riguroasă a sterilizării din blocul operator din Secţia de obstetrică-ginecologie, dar şi din celelalte secţii, instruirea personalului medical privind procedurile de dezinfecţie şi sterilizare a instrumentelor, asigurarea controlului susţinut asupra achiziţiei de materiale sanitare şi dezinfectante sunt alte măsuri care vor fi luate în perioada următoare în toate spitalele din subordinea MTI.
Problemele de la CF2 au intrat în vizorul autorităţilor după ce prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" Amelia Antoniu şi Alice Roxana Preda au fost transferate la SUUB în stare gravă, la 20 aprilie, în şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore la care au fost supuse la Spitalul CF2. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transpoturilor fac anchete la Spitalul CF2, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise încă de vineri. Mai mulţi medici, inclusiv directorul, au fost demişi.