Românii pot beneficia, pe 25 mai, de o consultaţie dermatologică gratuită, în cadrul campaniei "O aluniţă îţi poate curma viaţa, un consult ţi-o poate salva".
În afara consultului pentru depistarea eventualelor afecţiuni pigmentare ale pielii, pacienţii vor primi şi sfaturi despre riscul expunerii la soare şi cum să se protejeze de ultraviolete.
Programările se pot face în perioada 18 - 22 mai, la numărul de telefon 0800.800.883, de luni până vineri, între orele 8:00 şi 20:00. Consultaţiile vor fi efectuate în mai multe cabinete de specialitate din toată ţara, de către 260 de medici dermatologi. Campania, aflată la a patra ediţie, urmăreşte consultarea dermatologică gratuită a cât mai multor persoane, în vederea depistării precoce a melanomului (cancer de piele).
Citește pe Antena3.ro