De ce rinichiul e însetat

Marii specialişti ai lumii au avut ideea de a întocmi un clasament sinistru: clasamentul durerilor cumplite. Ei bine, pe podium, în primele trei locuri ale celor mai violente dureri se situează durerea provocată de pietrele la rinichi, numite generic colică renală. Alţi specialişti, cu pofta statisticilor, au căutat să inventarieze bolile cu cea mai mare răspîndire în rîndul populaţiei. În fruntea listei cu bolile cele mai frecvente în lume se află şi infecţia urinară.

Marii specialişti ai lumii au avut ideea de a întocmi un clasament sinistru: clasamentul durerilor cumplite. Ei bine, pe podium, în primele trei locuri ale celor mai violente dureri se situează durerea provocată de pietrele la rinichi, numite generic colică renală. Alţi specialişti, cu pofta statisticilor, au căutat să inventarieze bolile cu cea mai mare răspîndire în rîndul populaţiei. În fruntea listei cu bolile cele mai frecvente în lume se află şi infecţia urinară. De altfel, se zice că femeile din lumea largă au suferit măcar o dată din pricina unei infecţii urinare joase. Această suferinţă este cunoscută deja în rîndul femeilor care s-au deprins s-o numească cistită şi să alăture numelui acestei infecţii urinare văitatul că atunci cînd urinează au usturimi şi senzaţia de a face pipi este foarte deasă. Firesc că aceste boli, pînă a ajunge să fie tratate, ar fi bine să fie preîntîmpinate. Adică să se ia măsuri de prevedere pentru a evita întîlnirea cu aceste boli ale rinichiului, adică să se ferească pe cît e posibil de pietrele la rinichi şi de infecţia urinară.

Lichide

Ac de cojocul acestor boli, în sensul de a nu le deschide uşa ca să pătrundă în organismul tău, îl reprezintă lichidele. Oamenii chiar strîmbă din nas cînd aud că medicii îi sfătuiesc să bea cît mai multe lichide, pentru că această spălare a rinichiului este calea de a preîntîmpina colicile renale şi infecţiile urinare. Există o părere cu totul greşită în rîndul populaţiei şi anume că, atunci cînd un doctor îţi recomandă o soluţie simplă de bun-simţ, fără să pună pixul pe reţetă şi să înşire un pomelnic de medicamente, ei bine, cînd pacientul nu primeşte indicaţia doctorului de a înghiţi pilule şi a-şi găuri fundul cu injecţii, atunci pacientul este nemulţumit, îl boscorodeşte pe medic şi îi reproşează că nu l-a luat în serios. Obişnuit să primească o listă de medicamente, pacientul îl critică pe medic că a tratat în băşcălie cazul lui şi, ca să-l expedieze mai repede pe uşă, i-a spus la mişto să bea multe lichide. În realitate, ştiinţa a arătat că  metoda cea mai sigură de a nu se cristaliza pietrele şi de a nu face culcuş microbilor este să nu stagneze urina în aparatul rinichilor. Pentru că, atunci cînd urina bălteşte acolo, se formează cel mai uşor pietre şi microbii declanşează infecţii.

Cînd, din pricina unui obstacol, urina nu se evacuează în mod normal, ea rămîne în vezică mai mult timp şi în nemişcare cantitatea de pipi sedimentează săruri, care se lipesc unele de altele, se acoperă şi cu alte substanţe şi toxine, formîndu-se pietre. Tot cînd urina rămîne prea mult în vezică, pentru că eliminarea ei a fost împiedicată de vreun obstacol, în acea urină băltită îşi fac culcuş microbii, care declanşează infecţiile urinare joase. Rinichii produc permanent urină şi ea se stochează în vezica urinară. Cînd vezica urinară se dilată, e umplută de urină, apare senzaţia de a face pipi.
În general, orice om trebuie să bea cu aproximativ 500 ml mai mult decît cantitatea de pipi eliminată, şi asta fiindcă omul pierde lichid şi prin transpiraţie, şi prin răsuflare, şi prin salivă, şi prin scaun. Cînd afară este prea cald şi transpiraţia este abundentă sau cînd omul execută munci cu intens efort fizic, deci cînd transpiraţia sporeşte, el trebuie să bea peste 2 litri de lichide. Deci sfatul specialistului este ca omul să bea multe lichide, să-şi spele rinichii cu destule lichide, astfel încît să preîntîmpine formarea de pietre şi să nu creeze condiţii favorabile coloniilor de microbi.

Războiul cu pietrele

Exista o vreme în care repetarea crizelor de pietre la rinichi îl trimitea pe bolnav de cele mai multe ori în sala de chirurgie, unde bisturiul tăia şi scotea pietrele din traseul urinar. Astăzi, medicina şi-a perfecţionat metodele de război cu pietrele la rinichi şi tot mai rar, doar în circa 2% din cazuri, se mai face operaţie pentru îndepărtarea calculilor renali. În rest, se acţionează cu metode mai blînde. În primul rînd, omul lovit de durerea groaznică pricinuită de pietrele la rinichi trebuie să încerce nişte metode simple, la îndemîna oricui, pînă a ajunge la spital. Astfel, cel lovit de colica renală trebuie să încerce întîi să se scufunde cu spatele în apă caldă din cada de baie. Şi după ce a stat un timp în apă caldă să încerce mişcări vioaie pentru a clătina piatra, încercînd să o forţeze să se elimine pe cale naturală. Cu alte cuvinte, după baia caldă, omul trebuie să încerce să ţopăie, să sară, zguduindu-se pentru a sili piatra să se angajeze spre eliminare. S-a întîmplat ca un tînăr aflat în colică renală să îşi roage fratele să-l ducă la spital şi acesta, neavînd maşină, l-a transportat cu motocicleta. Ei bine, povestea a avut un final roz, fiindcă pînă a ajuns la spital, din pricina zguduiturilor motocicletei, tînărul a eliminat piatra de la rinichi.

Bombardarea calculilor

Gradat se intervine pentru scoaterea din criza de colică renală, mai întîi prin administrarea de medicamente în perfuzie. Aceste medicamente sînt împotriva durerilor, alte medicamente împotriva spasmelor care contractă ureterele şi se întîmplă ca piatra să fie eliminată prin urină doar utilizînd medicamente. Şi, dacă nici aşa omul nu se leapădă de chinul pietrelor la rinichi, se încearcă metoda cu "masa care vibrează", numită mai sofisticat litotriţie. În zona şalelor, prin această masă se trimit spre pietrele din rinichi ultrasunete menite să spargă calculii care pot fi apoi eliminaţi ca fragmente. Tot spargerea calculilor nechirurgical se întîmplă prin metoda endoscopiei, pătrunzîndu-se cu endoscopul pe căile urinare, pînă la piatra care este fărîmiţată tot prin impulsurile de ultrasunete sau aer comprimat.  


FUNCŢIONARE. Vezica urinară are o capacitate de
300-400 ml. Senzaţia de micţiune, adică de a face pipi, apare cînd se strîng circa 250 ml de urină în vezica urinară. Atunci apare senzaţia de a face pipi, dar vezica nu s-a umplut şi omul îşi poate controla senzaţia de urinare şi chiar poate amîna momentul de a se duce la closet. Cînd însă cantitatea de urină atinge cantitatea de 400 ml, adică umple vezica, atunci faci pe tine (te scapi, cum zice românul). Cantitatea de lichide pe care trebuie s-o bea un om în cele 24 de ore se învîrte în jurul cifrei de doi litri. Funcţionarea normală a rinichilor presupune ca omul, în 24 de ore, să urineze cam 1.500 ml.