x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Diabeticul trebuie să-şi inspecteze picioarele

Diabeticul trebuie să-şi inspecteze picioarele

de Florin Condurateanu    |    10 Aug 2011   •   21:00
Diabeticul trebuie să-şi inspecteze picioarele

Bolnavul de diabet e instruit sa-si ve­rifice glicemia de doua ori pe sap­ta­mana. O alta cerinta este insa mai putin cunoscuta: e necesar ca diabeticul sa-si inspecteze tot de doua ori pe saptamana picioarele. Si asta pentru ca picioarele bolnavului de diabet trebuie ferite de orice rani, de orice rosaturi.

O complicatie a diabetului este distrugerea retelei de nervi, asa ca suferindul nu simte durere daca are o zgarietura sau o rosatura la picior. O mica leziune, o zgarietura pot duce la amputarea piciorului. Leziunea nu se cicatrizeaza, fiindca vasele sunt afectate de diabet, asa ca apare gangrena. Inspectia picioarelor trebuie sa inceapa cu observarea daca pielea e intreaga, daca nu au aparut mici rani sau rosaturi de la pantofi. Unghiile nu trebuie taiate din carne, sa nu sangereze.

La cea mai mica le­ziune pe picior, diabeticul trebuie sa mearga la medic. Amortelile si carceii la picioare sunt semne de neuropatie diabetica, adica din pricina diabetului are loc o distrugere progresiva a nervilor senzitivi si motori. Aceste explicatii ni le ofera medicul primar, doctor in medicina Mihaela Ionescu, de la Institutul de diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N. Paulescu".

Diabeticul bea multa apa. Si asta pentru ca excesul de glucoza se eli­mina prin urina. Dar glucoza trage dupa ea si apa, asa ca bolnavul de diabet se deshidrateaza si simte nevoia de a bea multa apa si de a face pipi des, chiar si noaptea. Diabeti­cul mananca mult, dar continua sa sla­beasca si se simte obosit nejustificat. Diabetul inseamna o proasta gestionare a glucozei in organism.

Organismul nu poate folosi prea mul­ta glucoza din sange si apare o foa­me de energie, fiind obosit mereu. Or­ganismul e silit sa recurga la gra­si­mile din corp pentru a produce energie, apoi sunt utilizate proteinele. De aceea, diabeticul slabeste si i se to­pesc muschii. Diabetul este nu nu­mai o stricare a metabolismului glucidelor, ci si o deteriorare a tuturor me­tabolismelor, a celor privind lipidele si a metabolismului proteinelor.

×
Subiecte în articol: diabet