Înţepenirea degetelor

Prof. dr Andrei Firică, întemeietor de şcoală în ortopedie, explică delicata construcţie a mâinii, motiv pentru care acest subansamblu al corpului, aflat între încheietura pumnului şi vârful degetelor, se face obiectul unei secţiuni a ştiinţei ortopediei.

Alături de creier, construcţia mâinii a împins omul cu câteva trepte în evoluţie, făcându-l cea mai perfecţionată vieţuitoare. Mâna are de fapt două arcuri, unul de la degete la încheietura pumnului, iar celălalt transversal, permiţându-i omului să acopere orice obiect. Capacitatea de a îndoi degetele şi a le strânge în palmă îi creează omului posibilitatea de a apuca şi o foaie de hârtie. În mână există tendoane puternice, care îl ajută pe om să care greutăţi cu mâna, dar există şi tendoane-muşchi printre oasele palmei folositori la mişcările de fineţe, cum ar fi scrisul. O altă caracteristică este că nu există piele de rezervă la mână. Orice stricare a pielii cere un transplant de piele luată din alte părţi ale corpului. În vârful degetelor se află cele mai sensibile terminaţii nervoase din corp, permiţând pipăitul, mişcările de fineţe. În necazurile apărute la mână, medicii trebuie să păstreze arhitectura mâinii şi mobilitatea ei, astfel că nu este permisă o imobilizare mai lungă de trei săptămâni. Accidentele ce se petrec la mână pot fi fracturi sau altă categorie, cea a infecţiilor. În cazul fracturilor, trebuie reconstituit axul normal între oasele degetului şi oasele din palmă. Testul că s-a reconstituit corect şiragul axelor este că, la răsfirarea degetelor, axele lor se adună în mijlocul palmei. Dacă nu s-a realizat această arhitectură, se încalecă oasele palmei. Dacă fractura este stabilă sau instabilă, aceste criterii îl direcţionează pe ortoped fie către o intervenţie chirurgicală, fie către o imobilizare. Oricum, se menţionează cu apăsare că imobilizarea nu trebuie să depăşească trei săptămâni, fiindcă ar apărea redoarea, adică înţepenirea încheieturilor.