x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Arta de a rupe o relație toxică: Conceptul F.O.G.S. sau cum să (ne) reparăm inimile frânte

Arta de a rupe o relație toxică: Conceptul F.O.G.S. sau cum să (ne) reparăm inimile frânte

de Florian Saiu    |    14 Ian 2025   •   06:00
Arta de a rupe o relație toxică: Conceptul F.O.G.S. sau cum să (ne) reparăm inimile frânte

Teoria expusă impecabil de psihologul Craig Newman în studiul „După o relație abuzivă, găsește iubirea”, recent publicat de Editura Trei, cuprinde atât descrierea sentimentului de ceață mintală și emoțională, cât și componentele acestuia, fear (frică), obligation (obligație), guilt (vinovăție) și shame (rușine), care pot face imposibilă conștientizarea toxicității relației.

„Aceasta este o lucrare despre inimi frânte, despre o poveste de dragoste care devine toxică și despre dificultatea de a te elibera din lanțurile ei, dar totodată este și o carte despre puterea iubirii adevărate și despre cum să o găsim”, afirmă autorul cărții „După o relație abuzivă, găsește iubirea”, psihologul Craig Newman, care a experimentat personal o astfel de relație. Și care a trecut prin toate etapele de suferință, inclusiv prin șocul și rușinea că el însuși, cu toată experiența clinică, nu a reușit inițial să vadă aceste semne ale abuzului (emoțional).

Nevoia de libertate personală

Unul dintre cele mai relevante concepte care stau la baza acestei captivități, în opinia sa, și care în aceeași măsură descrie cel mai elocvent experiența acestui tipar de comportament și a felului în care este resimțit emoțional se reflectă în acronimul cuvintelor fear (frică), obligation (obligație), guilt (vinovăție) și shame (rușine), emoții care ne întunecă judecata și ne fac orbi la alte idei, cum ar fi propria noastră valoare, nevoia de libertate personală și imperativul ca nevoile noastre să fie îndeplinite. „Emoțiile FOGS - apreciază Craig Newman - sunt alimentate de dorința de a sluji ciclul abuzului de care am devenit dependenți. Ele sunt trăite ca factori puternici care ne sabotează eforturile de a ne elibera și de a construi iubirea de sine. Aceleași emoții și credințe au fost prezente alături de ciclul abuzului, determinându-ne să îndeplinim nevoile abuzatorului, în timp ce pierdem contactul cu propriile nevoi”.

Cea mai puternică constantă

În continuare: „Acest pattern emoțional nu persistă doar în interiorul și în timpul relației, ci este prezent și se repetă și atunci când victimele încearcă și chiar reușesc să se elibereze, creând percepții eronate asupra vieții, a propriei persoane și a relațiilor ulterioare. Printre acestea aflându-se cele că suferința e fără sfârșit, că părăsirea acelei relații înseamnă singurătate, iar victimele au tot timpul sentimentul că ele au provocat totul. Acestora li se adaugă și noi sentimente de durere și de pierdere la încheierea unei astfel de povești, care sunt valabile pentru toate relațiile. Emoțiile FOGS sunt o parte din experiența umană, sunt parte din noi toți. Nu sunt simple haine pe care le purtăm și le putem da jos și lăsa în urmă atât de ușor. Înțelegerea acestui concept este evidențiat cel mai bine în cazul fricii, de altfel și una dintre cele mai puternice constante din acest mecanism de reacție”.

Reacții (a)normale

„Aceste sisteme și în special frica - afirmă Craig Newman - ne ajută să supraviețuim și să prosperăm în viață. Dar, în același timp, pot deveni disfuncționale și pot duce la consecințe, cum ar fi abilitatea de a supraviețui abuzului mai degrabă decât de a fugi de el. Frica este una din cele mai puternice emoții resimțite, care poate ghida în mod eronat atât comportamentele, cât și deciziile. Reacția de frică în fața unui pericol este descrisă în mod normal prin mecanismele clasice de adaptare luptă, fugi sau îngheață. La victimele abuzului, reacția la frică este adesea să îndure și să se străduiască să repare, să-și asume vina, să-și ceară iertare. Există mai multe tipuri de temeri care se transformă repede în frici în timpul relației, de la cele de a nu greși, de a nu declanșa la partener emoții negative (care este și o formă de control a acestuia în ceea ce privește reacțiile și comportamentele partenerului abuzat), teama de abandon și singurătate, frica de a nu pierde iubirea”.

Schimb de roluri

Tot aici: „Teama nu dispare niciodată cu adevărat, căci pășim pe vârfuri în relație, sperând că nu vom declanșa un nou atac - speranță zadarnică, fiindcă nu reușim să înțelegem că atacurile nu sunt cauzate de noi. Acestea fiind spuse, la un anumit nivel teama este norma, iar experiențele legate de ea pot fi extreme, frecvente și se pot prelungi luni și ani întregi”. Soluția? „Primul pas (începând cu frica) este conștientizarea și recunoașterea că ea există și este trăită (singular sau alături de celelalte emoții) în acel context. Respectiv de acceptare, oricât ar fi de dificil, că a apărut în cadrul relației și chiar o guvernează. Altfel, aceste emoții trec prin noi fără nicio opreliște și capătă putere cu fiecare experiență”. Al doilea pas? „Este crearea unui spațiu între sentimentul resimțit și reacția la el. În timpul și la momentul părăsirii situației de abuz, putem spune că emoțiile FOGS sunt șoferul, iar noi - pasagerii. Trebuie să facem schimb de locuri și să ne dăm dreptul de a ne conduce propria experiență de viață, FOGS fiind prietenii care merg alături de noi (...) pentru a ne învăța despre cum să ne fie mai bine”.

Puterea obișnuinței

„Și nu în ultimul rând - a completat psihologul -, apelați cu încredere la ajutor medical sau terapeutic profesionist și la alte forme de susținere. Acest demers este cu atât mai important cu cât comportamentele negative experimentate într-o relație pot fi atât de subtile încât obișnuința cu ele ține loc de apărare. Însă efectele precum pierderea din vedere a propriilor nevoi, slujirea partenerului, teama de a ne supăra partenerul, sentimentele distorsionate care conțin gânduri referitoare la lipsa valorii personale sau a capacității de a se descurca în viață în absența partenerului, deși neadevărate, devin cât se poate de reale”.

„La victimele abuzului, reacția la frică este adesea să îndure și să se străduiască să repare, să-și asume vina, să-și ceară iertare”, Craig Newman, psiholog

Craig Newman este psiholog clinician, doctor în psihologie clinică, precum și în economie comportamentală și adicție. E creatorul programului de self-help „Get Out, Get Love” (GOGL).   

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Concept F.O.G.S inimi frante