x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Inegalitate in fata obezitatii

Inegalitate in fata obezitatii

de Magda Marincovici    |    15 Aug 2005   •   00:00
Inegalitate in fata obezitatii

Doctorul Kerry Mummery de la Universiatea Centrala din Quensland (Australia) a stabilit ca, in fata obezitatii, femeile si barbatii nu sunt egali si ca, exista o legatura directa intre aceasta boala si locul de munca. Astfel, studiul intreprins de doctorul Kerry Mummery demonstreaza ca barbatii care au un loc de munca la birou sunt mai expusi obezitatii. Cu cat stau mai mult pe scaun, cu atat riscul de obezitate este mai mare. Solutia: sedentarii de peste zi sa faca miscare seara. Interesante sunt si concluziile studiului privitoare la femei. In cazul lor nu exista nici o diferenta de greutate intre femeile care au loc de munca sedentar si cele care fac exercitii fizice sistematic. Surprinzator, studiul nu merge mai departe spre a explica fenomenul. In schimb, avanseaza ipoteze potrivit carora ocupatiile traditional feminine ar ajuta-o sa elimine mai multe calorii. Dar insusi doctorul Kerry Mummery este de parere ca pentru formularea unor concluzii categorice privind legatura dintre timpul petrecut la lucru si obezitatea la femei mai sunt necesare noi studii. (Magda Marincovici)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă