x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

24 Aug 2007   •   00:00

CHIPSURI. O substanţă prezentă in chipsuri distruge celulele creierului, favorizănd apariţia bolii Alzheimer, arată un studiu al Societăţii americane de chimie. Specialiştii au descoperit urme de acrilamidă in creierul suferinzilor de Alzheimer. OMS recomandă limitarea consumului la un microgram pe zi. Un kilogram de chipsuri conţine 980 de micrograme de acrilamidă.

RECORD. O argentiniancă de 22 de ani va aduce pe lume şapte copii, in urma unei sarcini naturale. Fetiţele se vor naşte prin cezariană la 30 august. Viitoarea mămică, Yolanda este la prima sarcină, insă mama şi bunica ei au avut gemeni. Fetiţele căntăresc acum de la 400 g pănă la 2,1 kg.

MĂNĂ-GIGANT. O echipă de chirurgi chinezi a operat ieri un pacient cu o mănă-gigant. Liu Hua, in vărstă de 24 de ani, s-a născut cu o anomalie foarte rară. Degetul mare măsura 26 de centimetri, indexul 30, degetul mijlociu 15 centimetri, iar braţul căntărea peste zece kilograme. Medicii de la Spitalul Public nr. 9 din Shanghai au indepărtat peste cinci kilograme in urma intervenţiei.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă