OPERAŢII RECONSTRUCTIVE. Un adolescent irlandez, care s-a născut fără o parte din mandibulă şi bărbie, este operat de chirurgii unui centru medical din New York. Alan Doherty nu poate respira fără ajutorul aparatelor, nu poate mănca normal şi nici nu poate vorbi. Tănărul a fost supus primei din cele două intervenţii la finalul cărora medicii speră să-i reconstruiască falca inferioară. Pentru a-i reface bărbia, medicii ii vor implanta o proteză naturală, formată dintr-o bucată de şold şi muşchi.
Â
INFECŢII INTRASPITALICEŞTI. Potrivit Raportului Centrului European, spitalele din Romănia se află pe primul loc in Europa in privinţa infecţiilor intraspitaliceşti. In acest top, pe locurile următoare se plasează spitalele din Portugalia, Malta, Cipru şi Marea Britanie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, Rodica Costinea, admite riscul la care sunt expuşi pacienţii, dar neagă că Romănia ar fi pe primul loc in acest clasament negru.