Pachetul de servicii medicale va fi postat la 25 iulie pe site-ul Ministerului Sănătăţii spre dezbatere publică, a anunţat Eugen Nicolăescu.
SERVICII MEDICALE. Pachetul de servicii medicale va fi postat la 25 iulie pe site-ul Ministerului Sănătăţii spre dezbatere publică, a anunţat Eugen Nicolăescu. De asemenea, protocoalele terapeutice şi noile liste de preţuri la medicamente vor fi gata la 1 septembrie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat că populaţia va beneficia cu certitudine de noul pachet bazal de servicii medicale, de protocoalele terapeutice şi de noile liste de medicamente compensate şi gratuite incepănd din trimestrul IV al anului 2007.
MĂSURI ANTICANICULĂ. Ministerul Sănătăţii (MS) a alocat fonduri pentru echiparea a 300 de spitale cu aparate de aer condiţionat.Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că vor fi achiziţionate 1.300 de aparate de aer condiţionat şi 100 de instalaţii de climatizare pentru spitale de urgenţă, secţii de anestezie-terapie intensivă, blocuri operatorii şi saloane in care se află bolnavi cronici. In achiziţia acestor aparate un rol important revine autorităţilor locale. De asemenea, MS a asigurat un stoc de medicamente pentru tratarea celor care vor suferi din cauza caniculei. Din acest stoc vor fi aprovizionate judeţele care vor avea nevoie de un supliment de medicamente. Măsurile se inscriu in planul naţional de luptă impotriva efectelor caniculei.