Pacienţii bolnavi de cancer se luptă în sala de judecată cu statul român pentru a beneficia de medicamente care le pot salva viaţa. Peste o sută de pacienţi au câştigat, în urma unor procese, dreptul de a beneficia gratuit de medicamentele de ultimă generaţie, uşurând şi accesul altor bolnavi la tratament.
„Ne-am dus la Ministerul Sănătăţii şi le-am spus: copilul se vindecă. Dacă se poate, de ce să nu îi dăm o şansă? Şi mi-au spus: nu avem ce să facem. Dacă nu e aprobat, nu se poate.” Aşa îşi începe povestea Mariana D. Fiica ei de opt ani a fost diagnosticată cu artrită idiopată juvenilă sistemică, o boală autoimună care atacă toate articulaţiile şi dă complicaţii la nivelul organelor interne. După tratamente chinuitoare, inclusiv chimioterapice, medicii le-au spus că singura soluţie este un medica¬ment care nu se află pe lista medicamentelor oferite gratuit sau compensat de stat. „Am spus că lăsăm totul la o parte, vindem tot, să ne salvăm copilul”, mai spune Mariana. Acum, Ana Maria primeşte medicamentul, special pentru ea, la o farmacie din Bucureşti. A fost nevoie ca familia ei să dea statul în judecată şi să câştige pentru ca tratamentul să îi fie acordat gratuit. În total, părinţii fetiţei au cheltuit aproximativ 7.000 de euro, până când au câştigat în instanţă dreptul copilului lor la viaţă.
Tratament gratuit prin ordonanţă preşedinţială
Din iunie anul trecut, peste 120 de pacienţi cu cancer şi alte boli cronice şi-au câştigat dreptul la viaţă. Prin 13 hotărâri judecătoreşti, pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Curtea de Apel Bucureşti a obligat autorităţile responsabile - Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - să asigure pacienţilor reclamanţi tratament gratuit cu medicamente de ultimă generaţie. La sfârşitul lunii trecute, a avut loc o premieră. Instanţa a hotărât ca Ministerul Sănătăţii şi CNAS să dea o hotărâre definitivă, în 90 de zile, privind includerea sau neincluderea medicamentului Vemurafenibum, pentru tratarea melanomului malign, pe lista medicamentelor compensate. Asta înseamnă că, de acum, toţi pacienţii care au nevoie de acest medicament nu ar mai trebui să dea statul în judecată ca să îl obţină. Decizia nu este încă definitivă, iar autorităţile pot face recurs.
„Hotărârea nu este definitivă încă, însă semnalul dat de instanţa de judecată, cum că statul român nu respectă directiva 89, credem noi este un semnal puternic şi obligă cumva autorităţile care au competenţe în domeniu să-şi îndeplinească atribuţiile”, spune Dan Cimpoeru, avocatul care a reprezentat pacienţii în instanţă. „Este jenant şi umilitor pentru pacienţi să-şi obţină un drept firesc, dreptul la viaţă, garantat de Constituţie, în instanţă! Vom continua să ne apărăm acest drept, prin orice mijloace legale, recurgând chiar la acţiuni radicale”, spune Cezar Irima, preşedintele Alianţei Pacienţilor cu Cancer.
Pacienţii au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de tratament gratuit pentru melanom malign, adenocarcinom de prostată, neoplasm mamar, neoplasm pulmonar, adenocarcinom gastric, neoplasm ovarian, sarcom de ţesuturi moi. În cazul bolilor cronice, s-a câştigat dreptul la tratament pentru scleroză multiplă şi artrită idiopatică juvenilă.