Obezitatea nu este rezultatul consumului exagerat de alimente şi nici al sedentarismului. Potrivit nutriţionistului Michel Montignac (foto), părintele faimoasei diete adoptată de zeci de milioane de oameni din întreaga lume, ne îngrăşăm pentru că atunci când alegem alimentele nu ţinem seama de calitate, ci de cantitate.
Celebrul nutriţionist francez s-a aflat în aceste zile, pentru prima oară în România, la invitaţia revistei Felicia, pentru a lua parte la seminarul "Mănânc, slăbesc şi mă menţin", cel de-al doilea din seria evenimentelor organizate de revista Felicia în acest an.
Cu acest prilej, el şi-a lansat şi cea mai nouă ediţie a cărţii "Mănânc, slăbesc şi mă menţin", împărtăşindu-le celor prezenţi câteva dintre "secretele" dietei care l-a făcut celebru în peste 40 de ţări. Prima persoană care a verificat eficienţa dietei a fost însuşi autorul ei, care la vârsta de 8 ani a suferit de obezitate. Din acest motiv, Montignac şi-a concentrat activitatea pe dezvoltarea unei diete care să-i permită să slăbească sănătos.
Metoda Montignac, publicată în 1986, are la bază ideea că anumite alimente cu indice glicemic ridicat sunt responsabile pentru creşterea în greutate. Nutriţionistul ierarhizează fiecare glucidă pe o scară, luând ca etalon glucoza. În mod normal, glucoza este folosită pentru a acoperi cerinţele energetice ale organismului. Atunci când este în cantitate mare, ea duce la constituirea rezervelor de grăsime.
ALIMENTE PROASPETE
În opinia nutriţionistului francez, alimentele periculoase pentru siluetă sunt pâinea albă, rafinată, cartofii prăjiţi, floricelele (porumbul), gogoşile, dar şi hrana procesată. Americanii, etichetaţi de nutriţionist ca fiind "campioni la obezitate" au o alimentaţie formată 80% din hrană procesată, în timp ce francezii, aflaţi pe ultimul loc în Europa la numărul de obezi, consumă alimente proaspete în procent de 60%.
Potrivit nutriţionistului, dieta sa are multiple avantaje: este complet echilibrată (permite alegerea alimentelor din toate grupele: glucide, lipide, proteine), nu are restricţii alimentare, asigură un nivel de saţietate suficient astfel încât să nu mai simţim nevoia să luăm gustări între mese, diminuează nivelul colesterolului "rău" şi al trigliceridelor. "Singurul inconvenient al metodei mele este că trebuie să o înţelegi!", a conchis Montignac.
Citește pe Antena3.ro