Unul dintre simptomele accidentului vascular cerebral (AVC) trecător din cauza neirigării unei zone din creier este tulburarea ce apare în vorbire. Această derapare în vorbire face parte dintre semnele accidentului vascular ischemic tranzitor, care mai cuprinde pierderea unei părţi din câmpul vizual şi paralizii pe jumătate de corp. Unii pacienţi aud ce li se spune, dar nu înţeleg semnificaţia cuvintelor de parcă li s-ar vorbi într-o limbă străină.
O altă tulburare de vorbire este logoreea, în care cuvintele n-au legătură cu tema discuţiei. Acad. prof. dr Constantin Popa, şeful neurologiei româneşti, spune că unii bolnavi nu reuşesc să rostească nici un cuvânt, dar încep să se descurce dacă le cântă aceste cuvinte. Prin cântat ei pronunţă cuvintele corect. De exemplu: el poate rosti ca pe apă Tatăl nostru, dar dacă îl pui să rostească cuvinte din această rugăciune nu le poate pronunţa. Bolnavii care ştiu mai multe limbi străine au altă tulburare de vorbire. Îi întrebi ceva în româneşte şi ei răspund în nemţeşte. Alteori un AVC aduce în vorbire un automatism, este repetată mereu o expresie rostită la distanţă de câteva cuvinte. De exemplu "mă înţelegi". Toate cele de mai sus sunt tulburări de înţelegere a limbajului. Altora, de exemplu, li se arată un pix, dar nu ştiu să-l denumească cu un cuvânt, însă arată cu mâna gestul de a scrie. Aceste tulburări de vorbire dispar şi bolnavul îşi revine în cazul accidentelor vasculare cerebrale tranzitorii. Dacă însă bolnavul nu se tratează, defectul în vorbire se adânceşte. Tot în această fază de boală intră şi afazia în scris. Bolnavul citeşte textul corect dintr-un ziar, dar nu înţelege semnificaţia cuvântului scris. În accidentul vascular cerebral definitiv se pot face şedinţe de recuperare a tulburărilor în vorbire prin reînvăţarea alfabetului.
Citește pe Antena3.ro