O mare iubire într-un singur picior

M-am plimbat cu ei pe aleile Herăstrăului. Era o după-amiază de duminică. Atunci când ieşise lume multă să se aerisească şi căldura de august nu mişca nici măcar o bucăţică de aer, iar atmosfera părea în plicticoasă nemişcare.

Dorina şi Gheorghe, invitaţii mei la această plimbare, se ţineau de mână ca doi îndrăgostiţi aflaţi la a treia întâlnire. Plimbarea mână în mână nu lăsa să se bănuiască cum că ei erau căsătoriţi de 15 ani. Ocolisem lacul şi, fără să ne dăm seama, se scurseseră 40-50 de minute. Eram foarte atent şi trăgeam cu coada ochiului să văd dacă cineva întoarce capul după perechea de lângă mine. Nu atrăsese atenţia decât prin căldura iubirii între doi oameni spre 40 de ani.

Dar altul era motivul de a întoarce oamenii privirea după ei. Şi totuşi nu atrăseseră atenţia prin mersul lor. Păşeau şi el, şi ea aproape de normal. Defectele mersului lor nu atrăgeau atenţia, pentru că Gheorghe şi Dorina, cei doi soţi, erau, ca să zicem aşa, o mare iubire într-un singur picior. Soţia şi soţul nu aveau împreună patru picioare normale, ci unul singur era picior din carne şi oase. Celelalte trei picioare ale cuplului soţ-soţie erau din metal şi plastic. Dorina Gheorghiţoiu avea două proteze de picior, o proteză începând de deasupra genunchiului şi la celălalt picior proteza era imediat sub genunchi.

Iar soţul, Gheorghe Gheorghiţoiu, avea o proteză şi doar un picior normal. Căsnicia lor mersese foarte bine, mersese pe trei proteze din oţel, şuruburi şi plastic şi doar pe un picior cu articulaţii şi ţesuturi omeneşti.

Păşeau onorabil şi lumea nu era frapată de uşorul şchiopătat al fiecăruia dintre ei. Dorina Gheorghiţoiu suferise un accident de maşină la 23 de ani şi i se tăiaseră ambele picoare. Iar Gheorghe Gheorghiţoiu la 18 ani, din pricina unei grave boli de artere, ajunsese la amputarea unui picior şi la înlocuirea lui cu o proteză ortopedică.

S-au cunoscut la un centru de fabricare a protezelor, când li se luau măsuri pentru viitoarele proteze. S-au cunoscut în sala de aşteptare a centrului ortopedic şi de acolo a pornit iubirea lor, care a strâns ani mulţi de căsnicie cu afecţiuni, înţelegeri, sprijin reciproc şi fără voci răstite.

Au un băieţel de 9 ani, care învaţă bine şi e sprinten la joacă. Gheorghe Gheorghiţoiu a fost de curând numit director economic la Spitalul Novaci de lângă Tg. Jiu din preajma splendidei staţiuni Rânca. Încă de la începutul idilei, cei doi au rostit apăsat "Vom merge!". Şi au mers frumos în iubirea lor şi în viaţa profesională, şi în societate.

Le-au făcut proteze de mare performanţă marii campioni ai realizării de proteze de la Centrul de excelenţă "Rosal Ortopedic", înfiinţat din bani proprii de Silviu Prigoană. Directorul centrului şi campionul protezării Dan Fridrich şi profesor Radu Micnea au migălit şi le-au dat nişte proteze care se armonizează perfect cu bietele cioturi de picioare tăiate ale ei şi ale lui. Tulburător sună cuvintele din gura Dorinei şi a lui Gheorghe: "Nişte oameni extraordinari NE-AU PUS PE PICIOARE!". O mare iubire într-un singur picior.