Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reunit marţi, a apreciat că este "prea devreme" pentru a conchide că "apogeul" gripei pandemice A/H1N1 a fost depăşit la nivel mondial, a declarat un purtător de cuvânt al OMS, citat de AFP.
Avizul celor 15 experţi este consultativ, dar în general directoarea OMS, Margaret Chan, care adoptă decizia finală, le urmeză recomandările.
Comitetul a mai estimat şi "că este nevoie de mai mult timp şi informaţii pentru ca experţii să dea un aviz cu privire la stadiul pandemiei", susţine purtătorul de cuvânt al OMS.
Perioada de după apogeu, care nu înseamnă că pandemia a dispărut, este considerată o fază de tranziţie.
În acest caz, OMS poate revizui recomandările făcute celor 193 de ţări membre, spre exemplu în materie de vaccinare, pentru a ajuta guvernele să îşi adapteze acestei noi faze reacţia în faţa maladiei în domeniul sănătăţii publice.
"Sperăm că vom intra în această fază", care înseamnă că "răul a trecut" şi că ne îndreptăm treptat spre o "situaţie mai comparabilă cu cea a gripei sezoniere", afirmase Fukuda la 11 februarie, anunţând reuniunea comitetului de urgenţă pe această temă.
Activitatea acestui nou virus de origine porcină, aviară şi umană este în declin în emisfera nordică de mai multe săptămâni, potrivit OMS, care a constatat în schimb apariţia lui în regiuni unde până atunci nu fusese prezent, în special în Africa de Vest.
Numeroase ţări au început deja să lase garda jos după valul de contaminări de la începutul iernii şi să renunţe la comenzile în cantităţi mari de vaccinuri.