x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Piaţa farma în 2008

Piaţa farma în 2008

de Magda Marincovici    |    22 Feb 2008   •   00:00
Piaţa farma în 2008
Sursa foto: Angelo Brezoianu/

Producătorii români de medicamente au anunţat că în anul 2008 nu vor reduce numărul medicamentelor aflate în portofoliu.

Producătorii români de medicamente au anunţat că în anul 2008 nu vor reduce numărul medicamentelor aflate în portofoliu.

 

Ministrul Sănătăţii, Eu­gen Nicolăescu, farmacist Magdalena Bădu­lescu, preşedintele Agen­ţiei Naţionale a Medicamentelor, şi producătorii români de medicamente s-au întâlnit ieri deoarece “o serie de lucruri din piaţa farmaceutică românească presupuneau îngrijo­rări” şi pentru a avea o “predictibi­litate” a acestei pieţe. Ministrul Nicolăescu a anunţat că, în cadrul acestei întâlniri, s-a convenit realizarea unui cadru instituţional de parteneriat între MSP, ANM şi producători. În acest sens, în 30 de zile, producătorii români îşi vor desemna reprezentanţii pentru a discuta cu MSP şi ANM. Aceste întâlniri vor avea loc trimestrial. În acelaşi timp se vor înfiinţa grupuri de lucru care vor avea în vedere direcţiile strategice pentru piaţa românească de medicamente.
 

 

PORTOFOLII. Pe piaţa farmaceutică sunt companii româneşti cu acţionariat străin, care trebuie să participe la aceste discuţii, pentru a-şi da acordul la nivelul producătorului român de medicamente, susţine ministrul Nico­lăescu. În cadrul acestei întâlniri s-a abordat şi modul de restructurare a portofoliilor. “Am consultat producătorii şi nici unul nu îşi va restructura portofoliul în 2008, spune ministrul Nicolăescu. Toţi producătorii au anunţat introducerea de noi medicamente în producţie. Dar ei au cerut recalcularea pre­ţurilor pentru “primul generic” şi reglementarea exporturilor de medicamente.

Potrivit preşedintelui ANM, în prezent au certificat de bună practică (GMP) un număr de 36 de producători români. Unii dintre aceştia au un portofoliu foarte mic de produse, dar există un număr de aproximativ 10 producători români, mari jucători pe piaţa farmaceutică autohtonă. În privinţa portofoliului ei au peste o treime din produsele autorizate de punere pe piaţă. Din portofoliul de produse româneşti au fost extrase 10 medicamente.

magda.marincovici@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă medicamente