x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Preţul statului în două picioare

Preţul statului în două picioare

de Florin Condurateanu    |    05 Oct 2010   •   00:00
Preţul statului în două picioare
Sursa foto: /Thinkstock

Cele mai multe veniri la medic sunt cauzate de durerile de spate. Americanii au făcut statistici din care rezultă că, din pricina junghiurilor precum cuţitele înfipte în şira spinării, se prescriu cele mai dese concedii medicale.


CHINUL VERTICALITĂŢII
Durerile de spate constituie unica temă a unor congrese mondiale de medicină unde mii de somităţi ale medicinei mondiale dezbat şi ajung la cele mai mici detalii în privinţa acestei ­chinuitoare dureri de spate. De fapt, se zice cu temei că ridicarea în două picioare a însemnat evoluţia decisivă a omului şi superioritatea lui asupra ­regnului animal. Şi asupra întregii lumi.

Dar poziţia bipedă nici până azi nu a dus la acomodarea totală a ­organismului cu starea ­verticală. Între altele, specialiştii afirmă că acele anevrisme pe vasele din creier existente la unii oameni sunt un preţ plătit încă neadaptării definitive la poziţia bipedă. Unele imperfecţiuni rămân în organism prin ridicarea în două picioare a omului şi acele dilatări ale vaselor în creier, acele băşici ieşite din peretele vaselor cerebrale, care se pot sparge, sunt un decont nedorit tocmai al neadaptării unor oameni cu statul în două picioare, şi nu în patru.


LA COLOANA VERTEBRALĂ

Dar în alt loc se simte şi mai des şi mai apăsat că nu s-a acomodat total organismul cu poziţia verticală. Şi asta se referă la suferinţele ce apar la coloana vertebrală. Prin poziţia bipedă, coloana vertebrală este solicitată de o sumedenie de forţe care o apasă şi o îndreaptă spre şubrezenie, defecte şi suferinţă.

Explică durerile de spate, suferinţele coloanei vertebrale şi intervenţiile moderne pe vertebre doctorul ­Carmen Pârşu, medic ortoped cu specializare în chirurgia coloanei, de la Clinica de ortopedie a Spitalului Colentina. În primul rând, trebuie amintit că durerea de şale se numeşte lumbago atunci când este localizată doar la mijloc. Dacă durerea îşi trimite ecoul dureros şi pe picior, boala se numeşte lombosciatică.

De multe ori, această durere în spate, în zona şalelor, poate fi dată nu numai de ­lombosciatică, ci şi de o criză de pietre la rinichi. Se pot face diferenţieri între aceste crize. Durerea în lombosciatică, adică cea generată de coloana vertebrală în partea de jos, nu trimite ecou dureros în abdomen, ceea ce face, de fapt, piatra la rinichi. În plus, colica renală aduce cu ea şi tulburări de urinare, cu mers la toaletă des şi cu dureri la urinare. Durerile de spate apar şi din artroză, acea boală care înseamnă degradarea prin uzură a articulaţiilor.

Artroza la coloana vertebrală duce la stricarea articulaţiilor mici. De asemenea, pot apărea şi ­osteofite, acele crescături osoase care ocupă o parte din canalul măduvei, micşorând spaţiul pentru ea. Dureri de spate apar şi din deformări ale coloanei. Este vorba despre periculoasa scolioză, cu deformări de coloană văzute din spate, când coloana capătă curburi anormale în formă de "S". Dureri în spate sunt provocate şi de metastazele pe vertebre, ­proliferări ale unor cancere pornite iniţial de la sân, de la plămân, rinichi, de la aparatul genital.

Osteoporoza înseamnă pierderea de structură osoasă care acţionează şi la coloana vertebrală. Ea duce la tasări mici ale vertebrelor şi cu modificări ale coloanei. Este vorba despre cifoze, ­modificare a coloanei văzută din profil precum o cocoaşă. Când durerile de spate radiază cu dureri şi pe picior, cel mai des e vorba despre hernie de disc.


TRATAMENTE

Cum se tratează acele atât de frecvente crize de lombago sau lombosciatică cu ecou dureros în picior? Este indicat repausul cu stat mai mult în pat în perioada dureroasă. Tratamentul cu medicamente constă în analgezice împotriva durerii, în antiinflamatoare şi în medicamente ­decontracturante. Acestea din urmă sunt menite să scadă starea de contracţie a muşchilor.

Dacă durerile nu trec în două-trei zile, bolnavul trebuie să se prezinte la un medic ortoped, unde i se fac radiografii la coloană şi, eventual, un examen RMN. Când durerile devin insuportabile, se poate apela şi la unele ­infiltraţii peridurale. Se injectează ­anestezic cât mai aproape de locul dureros. Sunt de luat în ­considerare şi şedinţele de fizioterapie cu gimnastică medicală, elongaţii şi proceduri cu unde.

Dacă situaţia nu s-a îmbunătăţit după patru-şase săptămâni, se ia în discuţie şi posibilitatea unei operaţii pe coloană. Când durerile de mijloc aduc cu ele şi stări de mici paralizii, de tulburări de ­sensibilitate, de modificări de urinare, se impune operaţia pe coloană.

Medicina modernă tinde spre intervenţii mininvazive. Acestea se execută cu endoscopul. Cu acesta se poate ajunge şi la tăierea discului intervertebral ce a ieşit afară, presând pe ramificaţiile nervoase. Cu endoscopul se pot monta şi şuruburi ajutătoare pentru coloană. Dacă discul intervertebral e doar umflat, şi nu rupt, ieşit în afară, printr-un ac se scoate o parte din discul umflat.
Tot prin înţepăturile în piele se introduce o substanţă pentru ca discul intervertebral umflat să se strângă ca un albuş de ou în apă. Când discul intervertebral e rupt cu endoscopul, el se decupează în zona rupturii şi se extrage fragmentul de disc stricat.

Din pricina osteoporozei se ajunge la tasări ale vertebrelor. În astfel de cazuri, trebuie întărite corpurile vertebrelor, şi asta se face prin injectare de ciment în vertebre. Această metodă se aplică numai când tasările nu apasă pe ramificaţiile ­nervoase. Se injectează ciment printr-un ac ­introdus în vertebră, totul sub control, vizualizat pe ecran.

O variantă a acestei intervenţii este ca ­introducerea cimentului să fie foarte bine controlată pentru a reconstitui înălţimea vertebrei tasate. Acest gen de intervenţii sunt miniinvazive: cel ­operat miniinvaziv se ridică imediat de pe masa de operaţie, nu e imobilizat în corset, este internat doar trei zile şi nu necesită o perioadă de ­recuperare. Bineînţeles, separat se administrează ­medicamentele împotriva osteoporozei. Ca efect imediat, dispare durerea.

O altă variantă, paralelă cu injectarea în vertebre a unui ciment, este injectarea de substituent osos, care, cu timpul, se transformă chiar în os, metoda având răspândire în cazul pacienţilor mai tineri.

×
Subiecte în articol: ortopedie