x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Primele teste clinice cu detectorul de cancer, în noiembrie

Primele teste clinice cu detectorul de cancer, în noiembrie

03 Iun 2010   •   00:00

Primele teste clinice pentru măsurarea cancerului în faze incipiente cu ajutorul unor detectoare speciale inventate de românca Raluca Ioana Van Staden, ar putea începe în noiembrie iniţial în România, apoi în alte ţări. 

Declaraţia a fost făcută, miercuri seară, în Parlamentul European, la dezbaterea cu tema "Lupta împotriva cancerului o prioritate pentru Uniunea Europeană" iniţiată de europarlamentarul Petru Luhan.

"Este pentru prima dată când sunt pusă alături de doctori, specialişti care ştiu foarte bine problemele pe care le au, când şi cum pot fi rezolvate. Dacă totul merge conform planului, atunci probabil în noiembrie am putea începe testele clinice. Vrem să facem aceste teste mai întâi în România, apoi în Europa şi Statele Unite, dar ceea ce-mi doresc cel mai mult este ca noi să fim primii din lume care să punem pe piaţă aceste mici instrumente de măsurare a cancerului înainte ca boala să fie declanşată", a declarat, pentru MEDIAFAX, inventatoarea Raluca Ioana Van Staden

Inventatoarea a spus că îşi doreşte să efectueze cel puţin 1.000 de teste clinice pe cazuri controlate care ar putea dura 2-3 luni. Testele pot fi utilizate în depistarea precoce a cancerului ovarian, de sân, gastrointestinal şi de prostată.

"Ne dorim însă extinderea utilizării acestora în leucemii pornind de la cele care se dezvoltă accelerat în corp. De fapt, vrem să putem diagnostica tot. Recent, am primit propuneri de la medici din Capitală ca să utilizăm testul şi pentru hepatite", a mai spus inventatoarea.

Testul pentru măsurarea cancerului înainte ca boala să fie declanşată, realizat cu ajutorul detectorului de cancer al Raluca Ioana Van Staden, este unul simplu. Sângele este prelevat în mod obişnuit ca pentru orice altă analiză într-un dispozitiv special. În el se introduce un senzor, pentru început specialiştii urmăresc să vadă dacă proba indică faptul că pacientul are cancer sau nu. Apoi, urmează detectarea tipului de cancer.

"Dacă răspunsul este "da", atunci cu ajutorul unui decodor vom stabili ce anume tip de cancer este. Testul poate fi folosit atât pentru depistarea maladiei în cazurile copiilor, dar şi a adulţilor", a explicat inventatoarea.

Ea a precizat că a primit cereri de la companiile farmaceutice mari din Statele Unite, respectiv Japonia, Austria, Noua Zeelandă pentru testări.
"Un astfel de test costă la preţurile noastre de laborator sub un euro. Am dori ca atunci când va fi pus pe piaţă preţul lui să nu fie foarte mare, întrucât dispozitivul ar trebui să fie în toate cabinetele medicilor de familie, bineînţeles al specialiştilor, dar şi în zonele rurale", a precizat cercetătoarea.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă