Fundatia pentru Educatie, Cultura si Sanatate "Renasterea" aduce in atentia publicului problema cancerului de san. Modul de viata pe care il adoptati poate diminua riscurile acestei maladii. Fundatia "Renasterea" va recomanda un ghid cu solutii simple pentru a va crea o stare buna si echilibrata in viata. Ghidul cuprinde sfaturi privind atitudinile imediate pentru a face fata stresului si activitatile de sustinere zilnice, precum micile bucurii cotidiane, hrana fizica si bunastarea emotionala. (Steluta Indrei)
Aparate testate
A devenit un obicei sa ne masuram singuri tensiunea arteriala. Specialistii francezi atrag atentia insa ca si aici intervine un pericol asemanator celui al automedicatiei si substitutiei cardiologului. Astfel, specialistii recomanda folosirea doar a tensiometrelor validate de experti, iar interpretarea rezultatelor trebuie realizata exclusiv de medici.
Capcanele tigarii
V-ati decis sa renuntati la fumat? Excelent. Trebuie sa stiti insa ca, daca sunteti un fumator inrait, despartirea de tigara antreneaza o serie de reactii biologice. Cercetatorii americani au constatat ca nivelul cortizonului scade foarte mult inca din primele zile ale renuntarii. Or, acest hormon fabricat de glandele suprarenale afecteaza modul de actiune a nicotinei si este implicat in situatiile de recidiva.