x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei SEMNAL/Ţigările şi afecţiunile tabagismului

SEMNAL/Ţigările şi afecţiunile tabagismului

de Magda Marincovici    |    20 Noi 2008   •   00:00

90% din fumătorii activi şi pasivi prezintă simptome respiratorii, demonstrează primul studiu efectuat în ţara noastră privitor la afecţiunile obstructive cronice: bronşita cronică, astmul bronşic, emfizemul, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC).



Studiul a fost realizat prin colaborare între Societatea Română de Pneumologie, Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, cu sprijinul Fondului Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei. 70% din persoanele cu simptome respiratorii sunt fumătoare. Mai predispuse la BPOC, una dintre cele mai severe afecţiuni provocate de tabagism, sunt femeile. Studiul mai indică faptul că bolile respiratorii sunt subdiagnosticate, subtratate, oxigenoterapia este subutilizată. Conf. dr Florin Mihălţean, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, avertizează, pe baza datelor reieşite din acest studiu, că 4 din 5 persoane consideră că boala respiratorie de care suferă este una uşoară, motiv pentru care se adresează medicului de familie, şi nu specialistului. Astfel, în ultimele 12 luni, peste 80% din persoane s-au adresat medicului de familie pentru probleme respiratorii – sufocare, tuse –, evitând medicul specialist, aşa cum ar fi normal. De asemenea, studiul arată că se utilizează antibiotice în exces.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă