x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Spitalul "Grigore Alexandrescu" aniversează 124 de ani de salvare de vieţi

Spitalul "Grigore Alexandrescu" aniversează 124 de ani de salvare de vieţi

14 Mai 2010   •   00:00

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu", primul spital de copii din România, împlineşte 124 de ani de activitate.Anual, în spital sunt realizate peste 200.000 de consultaţii şi sunt internaţi peste 32.000 de copii cu vârste între o zi şi 18 ani. În plus, peste 60% din cazurile abordate aici constituie urgenţe medico-chirurgicale.Spitalul "Grigore Alexandrescu" este şi una dintre cele mai moderne unităţi medicale destinate copiilor.

Echipa spitalului este formată din aproximativ 80 de doctori şi 370-380 de asistente, care tratează cu profesionalism, atenţie şi dragoste fiecare caz. "Nu poţi trata copii dacă nu îi iubeşti. Medicina pentru copii nu se poate face mecanic", afirmă managerul spitalului, prof. dr Dan Mircea Enescu.

Cel de-al 124-lea an al existenţei spitalului vine cu planuri mari: în perioada august-septembrie 2010 vor începe lucrările la două noi corpuri de clădiri. Astfel, vor fi construite o clădire dedicată exclusiv blocurilor operatorii şi un centru de excelenţă pentru pediatrie cu specializări ca: neurologie, chirurgie, ecopatologie cardiacă malformativă şi altele.

"Aşa cum fiecare om are anumite etape de vârstă - 30, 40, 50 de ani -, la fel şi acest spital are o anumită maturitate, o sublimare a experienţei de 124 de ani şi reacţionează corespunzător. Este un spital cu rădăcini serioase, cu profesori serioşi, care au pus bazele acestei construcţii. Noi ne socotim într-un an esenţial în existenţa acestui spital, în clipa aceasta noi ne construim viitorul şi ne pregătim pentru următorii 124 de ani. Vrem să lăsăm ceva urmaşilor noştri", a declarat managerul spitalului, prof. dr Dan Mircea Enescu.

El a precizat că în perioada imediat următoare, mai exact peste o lună, urmează reconstruirea Departamentului de Ortopedie şi Chirurgie şi a menţionat că, dacă în Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie la început aveau loc între 150 şi 250 de intervenţii şi erau unu, două cazuri grave, acum s-a ajuns la 2.000-2.500 de cazuri de arsuri.  

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă