Splina, cimitirul globulelor roşii

Când un accident a rupt sau a rănit splina, chirurgul se străduieşte să păstreze măcar o porţiune din ea, iar când nu se poate salva o bucăţică se implantează cubuleţe tăiate din ea.

Acest efort este justificat de faptul că splina are o serie de roluri im­portante de interpretat. Splina face parte din sistemul hemato­lo­gic, din aparatul imunitar. Splina face parte din sistemul en­do­crin, dar şi din aparatul circulator. Este eronată părerea că spli­na face parte din sistemul digestiv, ea nu are nici un rol în digestie.

Explică filosofia acestui important organ al corpului uman prof. dr Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Când unele dintre globulele roşii îşi termină misiune, ele se retrag să moară în splină. Astfel, splina este cimitirul eritrocitelor (globule roşii).

În splină sunt prelucrate globulele roşii moarte şi rămăşiţele sunt trimise în sângele care circulă. Deci splina face curăţenie printre globulele bătrâne. Bolnavii de ciroză au ficatul în proces de fibrozare, care blochează circulaţia sângelui prin ficat şi acest sânge ajunge în splină. Dar splina devenită rezervor nu-şi mai îndeplineşte rolul de recirculare a trombocitelor care asigură coagularea sângelui, aşa că numărul trombocitelor scade şi apar sângerări.

O mărire a splinei  provoacă scăderea numărului globulelor albe (limfocite) destinate să lupte cu infecţiile. Prin mărirea splinei scad limfocitele şi trombocitele cu roluri mari în coa­gu­larea şi fluiditatea sângelui. De aceea, chirurgul trebuie să facă totul în a păstra măcar o parte din splină. În urma unui traumatism, dacă leziunile nu sunt foarte mari şi accidentul se încadrează din punctul de vedere al gradului de afectare a splinei lezate în stadiile unu-trei, dar vasele n-au fost afectate, pacientul nu este operat. El va fi reechilibrat şi supravegheat, fiindcă organismul repară, lipind splina ruptă. În stadiul patru şi o leziune de vas, chirurgul scoate doar o parte din splină, cea care sângerează, şi lasă pe loc restul ca să-şi facă rolul. În stadiul patru, cu hemo­ra­gie de nestăpânit, şi în stadiul cinci, cu splina distrusă, atunci chirurgul procedează la scoaterea ei. Se taie fâşii din porţiunea de splină recuperabilă, se taie apoi în cuburi, care se reimplantează în prapore. De fapt, se execută un autoimplant. În traumatisme, pericolul cel mare este sângerarea splinei, ea se goleşte de sânge, nu se mai pompează sângele, care devine sărac în oxigen, ceea ce provoacă practic căderea celorlalte organe.