x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Sportivi - Recuperare cu cireşe

Sportivi - Recuperare cu cireşe

de Carmen Plesa    |    06 Apr 2010   •   00:00

Un studiu realizat de cercetătorii britanici pe atleţi care au participat la maratonul de la Londra a arătat că cei care au băut înainte şi după concurs suc de cireşe şi-au revenit mult mai repede.

Alergarea pe distanţe lungi provoacă inflamaţii şi afectează muşchii concurenţilor, iar efectele acestea se văd timp de mai multe zile după concurs.

Cercetătorii au arătat că cei care au băut suc de ci­reşe şi-au recăpătat forţele, în medie, în 48 de ore de la concurs, datorită proprietăţilor antioxidante şi antiinflamatoare ale acestor fructe.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă