9 mai 2009
"BEBE SĂNĂTOS"
SănătateaTV.ro, prima televiziune online dedicată sănătăţii, organizează un eveniment medical vizând informarea mămicilor şi a viitoarelor mămici cu privire la îngrijirea copiilor în primii doi ani de viaţă. Conferinţa interactivă "Bebe Sănătos" are loc la 16 mai, începând cu ora 10:00, la Institutul Naţional de Statistică. Bebe Sănătos oferă răspunsuri legate de îngrijirea bebeluşului, dar şi de sănătatea mamei şi a copilului. Printre invitaţi: prof. dr Bogdan Marinescu, directorul Spitalului "Panait Sârbu", prof. dr Adrian Georgescu, medic primar pediatru, conf. univ. Silvia Stoicescu, medic primar pediatru IOMC "Alfred Rusescu".
2 MILIARDE DE VICTIME
Aproape două miliarde de persoane ar putea fi infectate cu virusul gripei A (H1N1), dacă actuala epidemie ia dimensiunile pandemiei. Informaţia vine de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS). Keiji Fukuda, responsabil OMS cu lupta contra gripei, spune ca această cifra nu este bătută în cuie, însă experienţele anterioare dovedesc că pandemiile de gripă reuşesc să afecteze aproape o treime din populaţia planetei. Specialiştii spun că, în prezent, ne aflăm într-o cursă contra cronometru pentru punerea la punct a formulei vaccinului care să ne salveze de la pericolul gripei A (H1N1).
Citește pe Antena3.ro