x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri pe scurt

03 Sep 2009   •   00:00

3 septembrie 2009



TERMINATOR DE OCAZIE
Guvernatorul statului California scoate la vânzare obiecte de ocazie pentru a mai redresa bugetul public. "Terminatorul" Arnold Schwarzenegger nu a adunat toate forţele, ci toate obiectele pierdute şi nerevendicate sau inutile, pe care vrea să le scoată la vânzare online, pe eBay şi Craigslist, într-o ultimă şi disperată încercare de relansare economică a statului californian, grav afectat de recesiune, al cărui buget este în deficit. Până acum, a strâns aproximativ 6.000 de obiecte, de la automobile până la ordinatoare şi tot felul de alte obiecte. Şi în speranţa de a obţine un preţ mai mare pe unele dintre acestea, cum ar fi parasolarele de maşină, Arnie şi-a pus pe acestea şi autograful.

SEISM ÎN JAVA
Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi mai multe clădiri distruse ieri, în urma cutremurului de 7 grade pe scara Richter produs în vestul insulei indoneziene Java. Majoritatea victimelor au murit "în urma prăbuşirii caselor", în întregime sau parţial, a explicat un oficial al Agenţiei pentru situaţii de urgenţă, Priyadi Kardono, citat de AFP. Seismul, produs la ora locală 14:55 (10:55, ora României), a fost localizat la aproximativ 200 de kilometri sud de capitala Jakarta şi la o adâncime de 49 de kilometri. "A fost înspăimântător. Solul s-a mişcat şi mai multe persoane au ţipat. Mi-am scos pantofii cu toc şi am fugit ca să ies afară", a povestit Rini, o studentă de 18 ani care făcea cumpărături într-un mare centru comercial din capitala indoneziană. În 2006, un cutremur maritim cu magnitudinea de 7,7 a generat un tsunami pe coastele de sud ale insulei Java, provocând moartea a 596 de persoane.

100.000 €, LA COŞ
Proprietarul unui magazin de bricolaj din nordul Franţei a găsit aruncată în tomberonul de la magazinul său o cutie metalică cu 100.000 de euro. Mica avere era aşezată ordonat, în bancnote, într-o cutie metalică pentru prăjituri. Yvon Wonterghem, proprietarul magazinului Bricorama din Saint-Andre-lez-Lille, a mai descoperit în tomberon şi un plic pe care era scrisă o adresă. S-a dus imediat acolo şi i-a găsit pe proprietari pe picior de plecare. Erau doi soţi, unul se interna în spital, iar celălalt, în azil. Fiica lor urma să se mute într-o altă locuinţă, iar când Yvon i-a spus toată povestea, nu i-a venit să creadă. Bătrânii strânseseră banii în acea cutie pentru "zile negre" şi uitaseră de ea. Fata a aruncat-o fără să o deschidă.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă