22 septembrie 2009
NU ŞTIM CÂŢI ROMÂNI SUFERĂ DE ALZHEIMER
În ţara noastră nu se ştie cu certitudine numărul persoanelor suferinde de maladia Alzheimer. Dar "cea mai mare problemă a României rămâne cea privind îngrijirea bolnavilor, întrucât nu avem centre speciale pentru aceste cazuri", avertizează preşedintele Societăţii Române Alzheimer, conf. dr. Cătălina Tudose. Un studiu european lansat în 2008 arată că, în România, sunt 227.036 de cazuri de Alzheimer, dar specialiştii spun că numărul bolnavilor este subestimat. Aşa se explică faptul că potrivit un studiu internaţional, maladia Alzheimer este mai frecventă în ţările Occidentale, precum Germania, Franţa Italia, Spania şi Marea Britanie.
MĂSURAREA GLICEMIEI GRATUIT
Până la 31 octombrie se derulează o campanie pentru prevenirea, informarea şi educarea asupra diabetului zaharat, în cadrul căreia vom putea să ne măsurăm glicemia.
"Vor fi amplasate corturi în Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bucureşti, unde cei interesaţi vor fi instruiţi despre importanţa automonitorizării zilnice a nivelurilor glicemiei. Scopul acestei campanii este de educare a persoanelor cu diabet zaharat de tip II, astfel încât să poată avea o viaţă normală", a precizat preşedintele Diviziei de Diabet Roche România, Guido Mitchel. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel global, sunt aproximativ 246 de milioane de persoane au diabet. În România sunt peste 1.100.000 de persoane diagnosticate cu diabet, aproximează specialiştii.
Citește pe Antena3.ro